“Hanukah fericit” s-a auzit aseară în Templul Evreilor Deportați din Cluj

Comunitatea evreilor din Cluj-Napoca s-a adunat, joi seara, la Templul Memorial al Deportaților de pe strada Horea nr. 21 pentru a participa la festivitățile dedicate sărbătorii luminii, cunoscute drept Hanukah.

Câteva sute de clujeni de toate vârstele au participat la Hanukah, cea mai “tânără” sărbătoare evreiască ce comemorează evenimentele petrecute în urmă cu 2.178 de ani – puţin faţă de istoria multimilenară a poporului evreu.

După rugăciunea specifică pentru România și statul Israel, un membru marcant al comunității evreilor din Cluj a ținut un discurs despre această sărbătoare, apoi s-a trecut la aprinderea luminilor de Hanukah, care s-a realizat cu ajutorul uleiului sfințit la Ierusalim, iar evenimentul s-a încheiat cu o sinagogă care a interpretat cântece specifice, împărțirea dulcilor și servirea unui pahar de vin.

DSCN4039

Reprezentanții comunității precizează că această sărbătoare “este una a bucuriei şi a cântecelor, mai ales pentru copii, care primesc daruri, se joacă cu un titirez şi mănâncă dulciuri. Este o sărbătoare importantă pentru poporul evreu, dar are şi o semnificaţie unversală, fiind legată de evenimente care au salvat credinţa monoteistă în general”.

Leave a Reply

Loading...
Top