Horea Uioreanu a marcat Ziua Europeană fără Maşini pe bicicleta

bicicletePreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a luat parte, joi, la un marş al bicicliştilor, pentru a marca astfel Ziua Europeană fără Maşini şi a Săptămânii Europene a Mobilităţii.

CJ Cluj, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului şi Clubul de Cicloturism Napoca au organizat, joi, o serie de acţiuni dedicate celebrării Săptămânii Europene a Mobilităţii şi a Zilei Europene fără Maşini.

A fost organizată o conferinţă cu titlul “Aerul curat-alegerea ta!”, iar apoi a avut loc un marş al biciclistilor la care organizatorii au pus la dispoziţia celor interesaţi, gratuit, bicicletele.

“Prin intermediul acestor manifestări ne-am propus să sensibilizăm clujenii cu privire la necesitatea folosirii transportului în comun, a bicicletelor şi a mersului pe jos, în detrimentul transportului auto. Acesta este motivul pentru care îi invităm pe toţi cetăţenii să marcheze această zi şi nu numai, prin acţiuni simple, precum renunţarea deplasării la serviciu cu autoturismul personal”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.

Leave a Reply

Loading...
Top