Horia Nasra trage un semnal de alarmă în privința neasfaltării a sute de străzi din Cluj-Napoca

Președintele interimar al PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a remis presei astăzi un comunicat prin care trage un semnal de alarmă despre neasfaltarea a sute de străzi răspândite în toate cartierele municipiului, susținând că „executivul primăriei nu reușește să țină pasul cu dezvoltarea municipiului, cu extinderea imobiliară care a determinat apariţia a numeroase străzi private”.

400 de străzi private ar dori să ia în proprietate municipalitatea pentru a le moderniza cu bani publici. Acestea vor fi preluate în baza unor acte de donaţie„, informa clujenii, Emil Boc, în mai 2016.

Tot în acea perioadă, în campania electorală, binențeles, primarul a promis constituirea unui serviciu special pentru preluarea respectivelor străzi şi contractarea unui credit, în jur de 30 de milioane de euro, bani care să mergă prioritar spre modernizarea străzilor din extensiile Clujului și a celor private.

La capitolul străzi neasfaltate din CARTIERELE Clujului, Emil Boc este corigent: Asfaltarea străzilor Alexandru Davila şi Grigore Ureche au fost promise încă din 2011, însă în 2019 situaţia este aceeaşi: străzi din pământ. Au trecut deja șase ani de când operațiunea `marea asfaltare` trebuia finalizată, acţiune anunţată de liderii fostului PDL, prin fostul primar Sorin Apostu.

Străzi neasfaltate sunt și în proximitatea CENTRULUI: Până să robotizeze angajații din primăria Cluj-Napoca, Emil Boc trebuia să asfalteze o stradă de pământ din centrul oraşului: `În jurul Lacului`.

Apoi, la capitolul străzi din domeniu public cu un REGIM JURIDIC INCERT, primarul nu-şi asumă reabilitarea străzii Triajului, chiar dacă oficialii CNCF CFR SA şi-au manifestat dorinţa de a colabora în această speţă: De mai bine de zece ani, aproximativ 200 de clujeni sunt afectați zilnic de starea proastă a străzii Tirajului. CNCF CFR SA și-a arătat toată disponibilitatea şi sprijinul pentru asfaltarea străzii Triajului, prin urmare realizarea investiției este posibilă și este nevoie doar de voința administrativă și politică a primarului Emil Boc.În concluzie, în Cluj-Napoca sunt în jur de 500 de străzi din pământ care așteaptă atenția autorităților locale. Cât trebuie să mai îndure clujenii care locuiesc pe respectivele străzi noroaiele şi gropile, în condiţiile în care impozitele achitate sunt generoase?„, a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.