Intoarcerea fiului ratacitor. Octavian Abrudan a semnat cu “U” Cluj!

Universitatea Cluj isi betoneaza defensiva. Accidentarea lui Alin Ratiu din meciul cu Ceahlaul Piatra Neamt i-a dat mari batai de cap in aparare lui Ganea, iar conducerea clubului l-a convins pe Octavian Abrudan sa se alature lotului “studentilor”. Jucatorul semnat un contract valabil pana la finele acestui sezon, 30 iulie 2014, potrivit stiridesport.ro.

tavi abrudan

“Am vrut să reintru în circuit, iar aici sunt și acasă, Universitatea a fost cea mai bună soluție pentru mine. Voi putea intra într-un meci oficial peste 2-3 săptămâni, pentru că Rapidul a jucat acel baraj și nu am făcut cantonament. M-am pregătit cu Sănătatea, pentru că îi cunosc pe cei de acolo, și m-a văzut Ioan Mărginean, m-a chemat și mi-a propus să mă întorc la Universitatea. Am acceptat. Aveam nevoie să joc. Sper ca echipa să-și revină și să lege câteva victorii”, a declarat Abrudan pentru stiridesport.ro.

Octavian Abrudan a evoluat in cariera pentru formatiile Gloria Bistrita, FC Brasov si Steaua, iar la “U” Cluj a evoluat in doua perioada, 1999-2005 si 2010-2011.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top