Intreaga economie a Finlandiei data peste cap de esecul Nokia

nokiaDeclinul inregistrat de Nokia a facut ca predictiile pentru economia Finlandei sa se inrautateasca, potrivit unui studiu national, citat de portalul New Europe.

La sfarsitul lunii septembrie, Institutul de cercetare pentru economia finlandeza (ETLA) a publicat un studiu conform caruia predictiile economice ale tarii urmeaza sa fie ajustate. Scaderea, se arata in document, este pusa pe seama producatorului de telefoane Nokia.

Nokia a vandut la inceputul lui septembrie divizia de mobile catre Microsoft. Potrivit ETLA, economia Finlandei va creste cu 0,3 – 0,4% in 2013 si cu pana la 1,6 – 1,8 % in anul viitor. Noile cifre sunt insa mai mici decat cele date publicitatii in luna martie.

Exporturile finlandeze sunt asteptate sa creasca si ele in total cu numai o jumatate de punct procentual anul acesta. O situatie usor mai buna se inregistreaza doar in cazul exporturilor de servicii. Institutul a subliniat ca exporturile de echipamente de telecomunicatii vor scadea foarte mult, din cauza inchiderii fabricii din Salo, detinute de Nokia.

Potrivit directorului de cercetare al ETLA, Markku Kotilainen, evolutia din ultima perioada a gigantului producator de telefoane mobile este principala cauza a revizuirii prognozei de crestere. Kotilainen a descris declinul Nokia drept “o intorsatura urata asupra economiei finlandeze”.

Leave a Reply

Top