“Invernală” – Expoziţia compartimentului de Arte Vizuale a Şcolii de Arte Cluj, ediția a VII-a

Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda” organizează miercuri, 12 decembrie 2018, ora 17.00, în Galeriile Şcolii de Arte de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, vernisajul Expoziţiei compartimentului de Arte Vizuale, “Invernală”

Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, va cuprinde lucrările cursanţilor de la clasele: Artă Fotografică – coordonator expert Mihai Andrei Popa, Ceramică – coordonator expert Traian Andraş, Decoraţiuni interioare, Design vestimentar – coordonator Monica Artemiza Korent, Grafică – coordonator Adriana Goilav, Pictură – coordonator expert Victor Gheorghe Apostu. 

După cum transpare şi din numele expoziţiei, lucrările ce vor fi prezentate sunt dedicate în exclusivitate anotimpului iernii şi sărbătorilor ce vor începe cu acest prilej şi la Şcoala de Arte Cluj.

Menţionăm că manifestările vor continua în aceeaşi seară, cu participarea cursanţilor şi experţilor Şcolii de Arte la un spectacol ce va avea loc la “Târgul de Crăciun” din Piaţa Unirii, culminând în ziua de joi, 13 decembrie, în Sala “Şantie” unde va avea loc spectacolul muzical “Seară de iarnă”, ajuns la rândul său la a VII-a ediţie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top