Ioan Bene a fost reținut într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

Omul de afaceri clujean Ioan Bene a fost reținut, joi, la București, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul fiind de circa 3 milioane de euro.

ioan beneDatorită reținerii sale, judecătorul din dosarul Uioreanu a fost nevoit să amâne cauza.

Potrivit portalului de justiție clujust.ro, Bene ar fi inculpat într-un dosar de evaziune fiscală deschis de Parchetul de pe langă Curtea de Apel Bucureşti, în care mai sunt implicate alte şase persoane, dar nu din zona Clujului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorul Edi Ionuț Oprea, cei șase sunt acuzați de spălare de bani și evaziune fiscală în variantă agravată, prevăzută de art.9 alin. 1 lit.b și alin.2 din Legea nr. 241/2005.

Inculpații sunt audiați, după care procurorul de caz va decide dacă formulează propunere de arestare preventivă sau alte măsuri. Potrivit aceleiași surse, prejudiciul din dosar este estimat la trei milioane de euro, dar urmează să se efectueze o expertiză.

Leave a Reply

Top