Ioan Rus a depus juramantul la Cotroceni

Noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a depus jurământul de învestitură, miercuri seară, la Cotroceni, în Salonul Ambasadorilor, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a ministrului de Interne şi a unor consilieri din Administraţia Prezidenţială.

ioan rus

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs scurt.

„Aş vrea să vă atenţionez că mergeţi într-un minister cu probleme. Acolo, ar trebui să fiţi atent în mode deosebit la premizele de contractare a Autostrăzii Comarnic – Braşov. Din informaţiile mele, deja s-au produs acte de corupţie. De asemenea, s-au contractat studii de fezabilitate de circa 50 de milioane de euro care nu vor mai fi valabile, mare parte din ele, în doi ani. Dar s-au găsit nişte firme cărora să li se facă cadouri. Am rugămintea să verificaţi cu atenţie lucrurile acestea înainte de a vă asuma derularea mandatului. Cu Loteria nu sunteţi dumneavoastră şi nici cu banii de la Rompetrol, dar poate vă uitaţi la colegii din Guvern. Vă mulţumesc şi vă urez succes”, a spus Băsescu.

Cine este Ioan Rus?

Ioan Rus are 59 de ani. Este absolvent al Academiei Ștefan Gheorghiu și a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist. În 1994 a devenit membru al PDSR. În perioada august-decembrie 1996 a îndeplinit funcția de prefect al județului Cluj iar patru ani mai târziu, în urma alegerilor locale, a fost desemnat președinte al Consiliului Județean, funcție pe care a îndeplinit-o până în luna decembrie a aceluiași an. Între 2000-2004 a fost ministru de interne în Guvernul Năstase. Concomitent, în anul 2001, a fost ales în funcția de președinte al organizației județene Cluj a PSD. În anul 2002 a devenit vicepreședinte al partidului. În 2003 a cumulat și funcția de vicepremier. La alegerile locale din 2004 a candidat din partea PSD pentru funcția de primar al municipiului Cluj. În primul tur de scrutin a obținut 60.199 de voturi reprezentând 40,17% din totalul voturilor valabil exprimate și s-a clasat astfel pe primul loc, înaintea lui Emil Boc, care a obținut 49.631 de voturi reprezentând 33,12% din totalul voturilor valabil exprimate. În al doilea tur de scrutin a fost devansat de Emil Boc, candidatul Alianței D.A. În decembrie 2007 a demisionat din funcția de președinte al PSD Cluj, funcție care a fost ocupată de Vasile Dâncu, ales în ianuarie 2008. Ioan Rus a renunțat după o jumătate de an la toate funcțiile deținute la nivel național și local, păstrându-și doar calitatea de membru PSD. În luna martie 2013 a candidat la funcția de vicepreședinte PSD pentru regiunea Nord-Vest, compusă din 6 județe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.