iPhone 5 a ajuns în România. Vezi care sunt preţurile!

Operatorii de telefonie mobilă din România au început comercializarea noului telefon mobil lansat de Apple, iPhone 5.

Cosmote România a lansat dispozitivul iPhone 5, joi, într-un magazin din Bucureşti, iar preţurile încep de la 999 lei, împreună cu un abonament de 55,8 euro/lună încheiat pe o perioadă de doi ani, în cazul terminalului de 16 GB, potrivit MEDIAFAX.

Nici Vodafone România nu s-a lăsat mai prejos şi a început, tot joi, comercializarea noului produs Apple, care va putea fi cumpărat la preţuri de 299 euro (varianta 16GB) şi 469 euro (32 GB) cu abonamentul iPhone 59 încheiat pentru doi ani.

În celelelate magazine din reţeaua teritorială a operatorului vânzarea telefoanelor a fost programată să înceapă de vineri, la ora 00.00.

Pentru acelaşi tip de abonament, varianta de 32 GB a telefonului Apple costă 1.449 lei, iar cea de 64 GB – 1.899 lei.

Şi operatorul de telefonie mobilă Orange România aduce iPhone 5 pe piaţa locală, începând de vineri, 2 noiembrie, potrivit Agerpres.

Orange România va oferi modelul iPhone 5 împreună cu abonamentele dedicate Panteră 31 şi Panteră 51 pentru iPhone, care vor permite clienţilor să se conecteze la reţeaua de date mobile H+, cu viteze de până la 43,2 Mbps. Tarifele pentru pentru noul iPhone 5 pleacă de la 269 de euro pe un abonament de doi ani Pantera 51 şi poate ajunge la 569 de euro la abonamentul Pantera 31 pe doi ani, în funcţie de traficul inclus. Preţul standard cel mai scăzut este de 749 de euro.

Leave a Reply

Top