Jeleu cu smirnă, ambalaje comestibile din mere sau pâine cu făină din semințe de urzici, printre zecile de produse ce vor fi prezentate de studenții USAMV Cluj-Napoca la Salonul “Pro Invent 2018”

Aproape 45 de proiecte ale studenților și cadrelor didactice de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, din cadrul USAMV Cluj-Napoca, vor fi prezentate publicului și specialiștilor la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii “Pro Invent 2018”.

Așteptată cu emoție de participanții de la USAMV Cluj-Napoca, reuniunea programată între 21-23 martie, la Sala Polivalentă, va aduce în prim-plan peste 400 de invenţii din variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii, de la produse din industria alimentară, jocuri pentru activităţile sportive, telecomunicaţii, sisteme de control ale aerului în spaţiile închise, medicină şi medicină veterinară, agricultură, ingineria produselor alimentare, transporturi, energetică, până la inginerie mecanică, industrială şi electrotehnică.

Între produsele care vor fi prezentate de echipele de la USAMV Cluj-Napoca se numără mini bomboanele de ciocolată cu activitate antibacteriană, ambalaje comestibile din mere, pesto de urzici, gumă de mestecat fortifiată cu cărbune activ, baton cu germeni de pepene verde, cremă de urdă îmbogățită cu antioxidant natural, jeleu cu smirnă, propolis și fructe de soc, biscuiți cu hibiscus și cremă de mentă, pâine cu făină din semințe de urzici, ciocolată probiotică 3D și multe altele.

Potrivit reprezentanților Universității Tehnice, care organizează Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii “Pro Invent 2018”, pe lângă invenţiile româneşti prezente la salon, la această ediţie vor fi și participanţi şi invenţii din Republica Moldova, Iran, Polonia, Malaezia, Taiwan, Indonezia, Coreea, SUA şi Canada.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top