Județul Cluj – promovat la târgul internațional de turism de la Viena

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din cadrul Consiliul Județean Cluj a participat în perioada 11-14 ianuarie la Ferien Messe Wien, cel mai important eveniment de profil din Austria și unul dintre cele mai importante târguri de turism din Europa. 

“Prezența la acest târg de profil a reprezentat o nouă oportunitate de a promova județul Cluj cu tot ce are el mai frumos și mai reprezentativ, dorința noastră fiind ca un număr cât mai mare de austrieci și nu numai să aleagă Clujul ca destinație de vacanță”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În cadrul târgului din capitala Austriei, oferta turistică a județului Cluj a fost promovată prin intermediul unei game variate de materiale cu rol în evidențierea turismului cultural, balnear, religios, de agrement, weekend și sejur. În acest context, vizitatorii s-au arătat a fi extrem de interesați de ideea de a vizita municipiul Cluj-Napoca, solicitând în același timp informații cu privire la eventualele alte obiective și cadre naturale din județ pe care le-ar putea vizita cu același prilej. Totodată, aceștia au cerut informații referitoare la posibilitățile de realizare a unor circuite turistice în Transilvania și la legăturile de transport între diferitele obiective, intenția fiind de includere a acestora în cadrul unei vacanțe de câteva zile sau pe perioada unui sejur de familie.

Ca un element inedit, un moment de maximă atractivitate în rândul publicului vienez a fost și degustarea de produse tradiționale organizată de reprezentanții standului Clujului, ce a constat în servirea de platouri cu brânză de Năsal și produse de carmangerie provenind din localitatea Sânnicoară. Prin intermediul acestei inițiative, derulate cu sprijinul Clusterului AgroTransilvania, s-a urmărit, în plus, promovarea produselor locale, alături de zonele de interes turistic din județul Cluj. 

În ceea ce privește vizitatorii târgului, numărul acestora și, implicit, impactul evenimentului au fost influențate pozitiv de faptul că, în același timp cu târgul de turism s-au desfășurat în imediata apropiere și “Vienna Autoshow”, cea mai populară expoziție din Austria pentru mașini noi, precum și un târg internațional de gastronomie, reprezentații ce au generat un flux important de vizitatori în incinta pavilioanelor centrului expozițional Messe Wien.

Leave a Reply

Loading...
Top