La Cluj, protestul continuă! Peste 2500 de clujeni vor ieși în stradă în această seară!

Deși Victor Ponta și-a dat demisia din fruntea Guvernului, iar Cristian Popescu Piedone a demisionat din funcția de primar al Sectorului 4 ca urmare a tragediei de la club Colectiv în care și-au pierdut viața 32 de persoane, societatea civilă anunță că nu vor opri manifestațiile publice și vor ieși și astăzi în stradă.

protest piata unirii

Clujenii se adună în această seară, începând cu ora 18:00, în Piața Unirii, în semn de solidaritate cu mișcările de la București și din alte orașe.

“Cu HOTĂRÂRE împotriva guvernului Ponta, care trebuia să iasă din scenă încă de la finalul anului trecut, şi a sprijinitorilor lui, mai ales a UNPR, cu generalul Oprea şi primarul Piedone. Cu FURIE împotriva tuturor corupţilor din România. Cu NEÎNCREDERE în actualul Parlament şi ATENŢIE la toate deliberările şi deciziile lui. Cu SCEPTICISM faţă de întreaga clasă politică, inclusiv faţă de actuala “opoziţie”.

Cu un mesaj clar: NU VĂ MAI TOLERĂM. Pe niciunul. Deocamdată, direcţionat în contra celor care deţin puterea astăzi. Însă nu pentru a-i ajuta pe profitorii care îşi aşteaptă rândul. Nu pentru a muta resursele din mâinile actualilor corupţi în ale celor următori.

PÂNĂ LA CAPĂT; ACUM, pentru a da jos actuala Putere coruptă, incompetentă, rău intenţionată, dar mai ales SFIDĂTOARE, de prea multă vreme cocoţată în poziţiile de decizie şi control. Dar NEAPĂRAT şi DUPĂ ce această Putere va cădea – cu atenţie continuă asupra fiecărui gest al politicienilor, al decidenţilor, al autorităţilor”, se arată în mesajul chemării la protest la care și-au anunțat prezența aproape 3000 de clujeni pe pagina evenimentului.

Leave a Reply

Top