
Cântăreaţa Lady GaGa, care va concerta mâine, 16 august, în Piaţa Constituţiei, a ajuns în România.
Deşi iniţial se credea că diva va ateriza la Bucureşti cu un avion privat, între timp a decis să vină cu autocarul direct de la Sofia, Bulgaria, unde a susţinut aseară un show.
Trei autocare sunt parcate în acest moment în faţa unui hotel din centrul Capitalei şi se pare că într-unul dintre ele se află şi Lady GaGa, dormind.
Membrii staff-ului au început deja să coboare din autocare şi, potrivit unor surse din rândul organizatorilor, aceştia au aşteptat ca diva să se trezească pentru a se caza la hotel.