Lala Band pleacă în turneu prin ţară. Vezi când vin la Cluj!

Succesul trupei de adolescenţi, Lala Band, trece dincolo de micul ecran, aşa că producătorii au programat deja un mini-turneu pentri ei.

Oraşele prin care va trece turneul LaLa Band sunt Bacău (31 august), Reşiţa (10 septembrie), Timişoara (11 septembrie), Cluj-Napoca (13 septembrie) şi Deva (14 septembrie).

În afara turneului “Like Lala”, trupa va concerta în Suceava (1 septembrie), Sighişoara (16 septembrie) şi Sibiu (15 septembrie), la Festivalul Imagine 2012.

LaLa Band a susţinut sâmbătă un concert pe stadionul Farul din Constanţa, iar succesul a fost fulminant. “Ne plac constănţenii! Ne bucurăm că au venit la spectacol în număr atât de mare şi că s-au distrat alături de noi”, a declarat Alina Irimia.

Doi dintre membrii LaLa Band au avut ocazia să susţină un concert de o asemenea amploare chiar în oraşul lor natal. “Este extraordinar, sincer, e exact cum mi-am imaginat. Abia aşteptam să văd cum ne primesc pentru că e o onoare să cânt în oraşul meu”, a spus Dorian. “Sunt bucuroasă de constănţenii care s-au aflat într-un număr atât de mare.Le mulţumesc şi sunt mândră că provin dintr-un  cu asemenea oraş!”, a adaugat Alexia.

Pe lângă concerte, actorii din LaLa Band vor putea fi urmăriţi din 17 septembrie în sezonul al 3-lea din “Pariu cu viaţa”.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top