Lansare de carte la Cărturești Cluj: “Trei săptămâni în Anzi”, de Marius Chivu

Librăria Cărturești din Iulius Mall Cluj va găzdui joi, 24 noiembrie, de la ora 19:00, lansarea de carte “Trei săptămâni în Anzi”, de Marius Chivu, apărută la Editura Humanitas.

“Călătorim şi pentru a fi singuri, chiar dacă asta înseamnă singuri cu propria noastră lume. Planeta se învârte mai repede şi a devenit mai aglomerată, prin urmare mai familiară şi mai la îndemână decât oricând. Dar dacă-ţi doreşti cu adevărat, dacă eşti suficient de curios şi dispus să pleci pe bune, îmbrăţişând ocolurile şi nefamiliarul, vei descoperi că lumea are încă întinderi prea puţin bătute cu piciorul, colţuri ascunse, savori negustate, populaţii care vorbesc alte cuvinte şi care trăiesc într-un alt ritm, un alt timp, un alt fel de viaţă. E nevoie de un singur pas ca să pleci de undeva înspre altundeva. Uneori foarte departe” (Marius Chivu)

Un jurnal de călătorie pe potecile incaşe prin satele de munte din Anzii peruvieni spre Machu Picchu şi izvorul Amazonului, dar şi prin satele pescăreşti de pe coasta Pacificului. Jurnalul este ilustrat cu 200 de fotografii şi cu o hartă stilizată a traseului.

Vom discuta cu autor despre călătorii în general și aceasta în special, curiozitate și curaj, itinerarii și pregătiri, precum și despre cum trec aceste experiențe și căutări în cărți. Vă invităm să fiți parte a acestui dialog relaxat, să vă bucurați de o selecție de fotografii făcute de Marius Chivu în Anzi și, dacă vreți, să-i cereți autografe.  

“Aveam în cap de multă vreme America de Sud și Peru, iar câteva nopţi de surfing pe Internet m-au ajutat să mă decid asupra unor obiective interesante şi, pe cât posibil, mai puţin turistice. În primul rând Machu Picchu, pentru care însă am ales cel mai lung şi mai dificil traseu: Choquequirao, despre care toată lumea spunea că e neatractiv pentru turismul de masă. În al doilea rând, dar, poate, cel mai important: Nevado Mismi (5597 m), muntele unde se află izvorul Amazonului.” (Marius Chivu)
 
Marius Chivu, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. Absolvent al Şcolii Populare de Arte, clasa de coregrafie, din Râmnicu Vâlcea, în 1996, şi al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, în 2003. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventoliere en plastique, Éditions M.E.O., 2015; premiile pentru debut al USR şi al revistei Observator cultural). A publicat jurnalul de călătorie Trei săptămâni în Himalaya (Editura Humanitas, 2012 / 2014), cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Editura Polirom, 2013) şi volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Editura Polirom, 2014). A iniţiat şi coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (Editura Humanitas, 2008), volumul colectiv Primul meu porno (Editura ART, 2011) şi a editat antologiile (selectiv): Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Editura Nemira, 2016) şi Nu cred în sfârşitul lumii de Antoaneta Ralian (Editura ART, 2016). Este coautorul antologiei Dilema veche. Cu ochii-n 3,14 (Editura Humanitas, 2016). A tradus volumul de poezie Melancolica moarte a Băiatului-stridie de Tim Burton (Editura Humanitas, 2009), romanele lui Paul Bailey Unchiul Rudolf (Editura Humanitas, 2009) şi Băiatul prinţului (Editura Polirom, 2014) şi povestirile lui Oscar Wilde din audiobook-ul Privighetoarea şi trandafirul (Editura Humanitas Multimedia, 2010). Din 2005 este redactor-editor al revistei Dilema veche, unde ţine cronica literară, editorialist al revistei ELLE, editor al revistei trimestriale de proză scurtă iocan (alături de Florin Iaru şi Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii All You Can Read de la Radio Seven (103,4 FM sau online la www.7radio.ro). Din 2012 ţine un atelier de creative writing împreună cu Florin Iaru.

trei-saptamani-in-anzi-marius-chivu

Leave a Reply

Top