Leul, singura monedă din UE care rezistă în faţa dolarului

baniMoneda nationala se afla, deocamdata, singura moneda din Uniunea Europeana care şi-a păstrat valoarea în faţa dolarului american, pe anul in curs. Leul a înregistrat pe pieţele financiare o variaţie nesemnificativă la finele lunii mai, comparativ cu începutul lui 2013, arată, într-o analiză, Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities – sucursala România.

“Chiar dacă luna trecută moneda naţională s-a depreciat în faţa dolarului american, avansul anterior a permis leului “să reziste” în faţa acestuia. În ceea ce priveşte evoluţia faţă de euro, leul a încheiat luna mai cu o scădere comparativ cu moneda unică, dar pe anul curent rămâne, deocamdată, moneda din UE cu cea mai mare apreciere faţă de euro. Creşterea economică a României de 0,5% în primul trimestru din 2013 faţă de perioada precedentă, precum şi recomandarea Comisiei Europene privind abrogarea procedurii de deficit excesiv pentru ţara noastră au fost pilonii principali care au susţinut leul”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding, citat de Agerpres.

În mai, leul a scăzut cu circa 1,5% faţă de euro pe pieţele financiare, a doua mare depreciere după zlotul polonez, care a scăzut cu aproximativ 2,7%.

“Polonia înregistrează o rată anuală a inflaţiei în scădere (0,8% în aprilie faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă), în contextul unei încetiniri economice, iar investitorii iau în calcul posibilitatea ca Banca Centrală a Poloniei să scadă încă o dată dobânda de referinţă, fapt care desigur că dezavantajează zlotul”, a precizat Silviu Pojar.

Potrivit analizezi citate, lira sterlină şi coroana suedeză s-au depreciat, de asemenea, luna trecută, înregistrând variaţii de sub 1% comparativ cu moneda unică. La polul opus, în mai s-a aflat forintul, care a crescut cu aproape 1% faţă de euro, în contextul unor “victorii” marcate de economia Ungariei, care a înregistrat o creştere (0,7%) în primul trimestru din acest an, iar pe de altă parte ţara a intrat pe lista Comisiei Europene privind abrogarea procedurii de deficit excesiv. Coroana cehă a marcat o variaţie redusă, înregistrând pe parcursul lunii trecute o apreciere nesemnificativă. Leul rămâne, după primele cinci luni ale anului curent, moneda din UE cu cea mai mare apreciere faţă de Euro, înregistrând o creştere de aproape 1,3%.

Cat despre evoluţiile faţă de dolarul american, Silviu Pojar susţine că monedele din UE s-au depreciat luna trecută, inclusiv leul cu circa 2,7%. Pe primele cinci luni ale anului 2013 însă, moneda naţională rămâne singura din UE care şi-a menţinut valoarea comparativ cu USD, înregistrând o variaţie nesemnificativă la sfârşitul perioadei comparativ cu începutul acesteia; restul monedelor din Uniunea Europeană au marcat scăderi importante (cuprinse între circa 1,5%-6,5%) faţă de dolarul american. De altfel, moneda americană a crescut în acest an faţă de cele mai multe monede, pe fondul rezultatelor majoritar încurajatoare înregistrate de economia americană.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top