Linie suplimentară de gardă, introdusă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, a dispus, în urma discuțiilor purtate în acest sens cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, suplimentarea cu încă o linie de gardă a activității acestei unități medicale aflate sub autoritatea forului administrativ județean.

Măsura dispusă are un caracter temporar și va fi, cu siguranță, în beneficiul celor care se prezintă la Camera de gardă pentru diverse controale. În acest fel, pacienții nu vor mai trebui să aștepte un interval îndelungat de timp în încăperi aglomerate, alături de alte cazuri cu boli respiratorii transmisibile. Totodată, decizia de a suplimenta activitatea cu o linie de gardă va veni și în sprijinul cadrelor medicale, oferindu-le posibilitatea de a se ocupa în detaliu de cazurile severe spitalizate, precum și de pacienții critici sosiți cu ambulanța”, a susținut Tișe.

În acest sens, măsura este aplicată pentru o perioadă determinată, fiind valabilă pe parcursul a trei luni, respectiv în perioada februarie – aprilie 2019. Aceasta a fost justificată de faptul că, începând cu luna ianuarie a.c., se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de cazuri de infecții respiratorii precum gripa, pneumonia și sepsisul respirator.

De asemenea, numărul pacienților care se adresează Camerei de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase pe parcursul a 24 de ore este deja de aproximativ 80, preconizându-se ca acesta să crească în perioada următoare.

Astfel, în urma situației create, linia de gardă suplimentară va funcționa zilnic, în lunile februarie, martie și aprilie a.c., de luni până vineri, între orele 14.00 și 20.00, iar în weekend în intervalul orar 08.00 – 20.00 și va fi deservită de șapte medici.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top