Maratonul Internațional Cluj-Napoca va lua startul in 13 aprilie

maratonul international arobs clujRunners Club va da startul celei de-a patra editii a Maratonului International AROBS Cluj-Napoca, desfasurat pe stadionul Cluj Arena, în data de 13 aprilie 2014, incepand cu ora 09:15

Organizat pentru al patrulea an consecutiv, maratonul a devenit in scurt timp un eveniment simbol al orasului Cluj-Napoca, ce il defineste ca oras sportiv european. Daca in 2013 competitia a reunit la linia de start 2500 de alergatori amatori si profesionisti din 20 de tari, organizatorii estimeaza ca cele 5 probe din acest an – maratonul, semimaratonul Hervis, proba de maraton stafeta AROBS, crosul Banca Transilvania si cursa pentru copii Cora, vor aduna 3.000 de participanti.

Participarea la crosul Banca Transilvania si la cursa copiilor este gratuita, si ii invitam pe aceasta cale pe dascalii preocupati de promovarea sportului sa ii inscrie pe cei mici la cursa de pe acum.

Tinerii sunt si ei incurajati de Fundatia eMAG sa participe la competitie. Astfel, fundatia va rambursa in ziua evenimentului taxa de participare primiilor 50 de tineri cu varsta sub 25 de ani care se inscriu la competitie.

Inscrierile online la una din cele 5 probe se pot face pana in data de 5 aprilie 2014 pe site-ul Maratonului International AROBS Cluj-Napoca, www.maraton-cluj.ro, dupa care cei interesati sa participe se vor putea inscrie doar in ziua evenimentului si in limita kit-urilor de concurs disponibile. Inscrierile si receptia alergatorilor se vor face in zona expozitionala a maratonului unde vor fi disponibile spatii de pregatire pentru competitie.

Premiile sunt si ele semnificative si se vor oferi in functie de timpii obtinuti la probe si de categoria de varsta a participantilor.

Traseul maratonului incepe si se incheie pe Cluj Arena, dar se intinde in tot centrul orasului Cluj-Napoca dupa cum urmeaza:

Splaiul Independentei – strada George Cosbuc- strada Cardinal I. Hosu – strada Emil Isac – strada Gheorghe Sincai – strada Napoca – bulevardul Eroilor. Are loc o prima intoarcere prin bulevardul Eroilor – strada Napoca – strada Gheorghe Sincai – strada Emil Isac – strada Cardinal I. Hosu – Splaiul Independentei- strada Baritiu, urmata de inca o intoarcere, prin strada Baritiu – Podul Napoca si strada 1 Decembrie 1918. Dupa o ultima intoarcere prin strada 1 Decembrie 1918 – Podul Garibaldi – Splaiul Independentei, cursa se incheie odata cu sosirea la Cluj Arena.

Traseul se intinde pe 10,55 km si va fi strabatul de 4 ori de fiecare alergator la maraton.

Leave a Reply

Top