Marius Suller, antrenor Olimpia Cluj: “Le mulţumesc fetelor că m-au făcut să privesc cu alţi ochi fotbalul feminin”

Deşi a reuşit calificarea în şaisprezecimile UEFA Women’s Champions League, antrenorului Marius Suller îi va expira contractul cu Olimpia Cluj la 1 septembrie 2017 şi nu ştie dacă va mai continua pe banca campioanei, urmând să aştepte decizia conducerii. Acesta a ţinut să le felicite pe fete pentru această performanţă la finalul meciului cu Hibernian, încheiat 1-1, scor care duce echipa în faza următoare a competiţiei. Suller a mai sustinut că după experienţa de la Olimpia priveşte cu alţi ochi fotbalul feminin.

“Cred că ultimele 10 minute au fost cele mai grele momente din viaţa mea ca antrenor. Mă bucur enorm pentru fetele acestea minunate care merită mult mai mult respect decât li se oferă. Noi de la început am ştiut că nu suntem favoriţi, am ştiut că doar cu organizare bună, cu muncă şi cu sacrifiu vom reuşi să ne calificăm. Mă bucur enorm pentru ele, sunt fete minunate care fac fotbal în nişte condiţii medii în România.

Ar merita şi o primă de calificare, dar nu depinde de mine.

Vom vedea ce va fi de acum înainte. Eu am contract până la 1 septembrie, o să îmi urmez drumul meu şi sper să fie ok ce se va întâmpla aici. Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor, voi vedea şi voi face ceea ce e mai bine pentru mine şi pentru familia mea. M-am simţit extraordinar aici şi le mulţumesc acestor fete că m-au făcut să privesc cu alţi ochi fotbalul feminin”, a declarat antrenorul Marius Suller la finalul jocului.

Campioana României, Olimpia Cluj, a încheiat pe primul loc în grupa a 2-a din UEFA Women’s Champions League, cu 7 puncte, după două victorii şi un egal, calificându-se astfel în faza 16-imilor competiţiei.

Dan Porcuţan / Servus Photo

Leave a Reply

Top