Mascota Cupei Mondiale din 2014 a primit denumirea Fuleco!

Mascota Cupei Mondiale din 2014, reprezentată de un tatu în culorile ţării gazdă, Brazilia, a primit denumirea de Fuleco, în urma unei campanii publice de votare, la care au participat milioane de brazilieni.

Potrivit site-ului oficial UEFA, campania publică s-a derulat pe o perioadă de trei luni şi a fost susţinută de partenerul FIFA Coca-Cola. “Peste 48 la sută au votat pentru numele Fuleco, acesta devansând variantele Zuzeco (31 la sută) şi Amijubi (21 la sută), în timp ce Fuleco a primit peste 1,7 milioane de voturi”.

Fuleco reprezintă o combinaţie a cuvintelor “futebol” (fotbal) şi “ecologia” (ecologie), dorindu-se, cu ocazia Cupei Mondiale, ca oamenii să fie încurajaţi să protejeze mediul înconjurător.

Mascota turneului final al Cupei Mondiale din 2014 din Brazilia este “tatu-bola”, un mamifer pe cale de dispariţie care atunci când este ameninţat se închide ermetic şi seamănă cu o minge de fotbal, potrivit MEDIAFAX.

Leave a Reply

Top