CRONICĂ: Meciul suferinţei – “U” cu posesia, Rapid cu golurie! Scor final, 1-2

Confruntarea dintre Universitatea Cluj şi Rapid Bucureşti, două echipe aflate cu mari dificultăţi financiare, au încheiat etapa a XV-a a Ligii I. Giuleştenii i-au provocat lui Şumudică prima înfrângere pe banca “şepcilor roşii”, scor 1-2, la capătul unei partide dominate de clujeni.

Noul început la “U” Cluj se lasă aşteptat. Fără sprijinul noilor investitori – Călin Bultoc şi-a anulat biletul de avion spre Cluj din motive personale – Universitatea a pierdut partida de pe teren propriu împotriva Rapidului, la primul meci cu Şumudică pe bancă, deşi au avut posesia de partea lor pe toată durata partidei. Un lucru s-a schimbat totuşi, sponsorul Romprest a dispărut de pe echipamentul Universităţii, iar echipamentul a revenit la culorile alb-negre, semn care dă speranţe de mai bine fanilor.

Circa 8000 de spectatori s-au aflat în tribunele stadionului Cluj Arena la această partidă, aproximativ 150 de rapidişti în sectorul rezervat galeriei oaspete. Fanii au umplut celebra peluză a “şepcilor roşii” dinspre hotel Sport şi au făcut ce ştiu ei mai bine să facă, şi-au încurajat frenetic echipa, chiar şi atunci când echipa era condusă cu 2-0.

Alb-negrii s-au văzut conduşi cu 1-0 de o echipă a Rapidului care nu a ieşit la joc, a evoluat pragmatic şi şi-a lăsat adversarul să combine nestingherit în jumătatea proprie în primele 20 de minute. Viorel Dinu l-a văzut puţin ieşit din poartă pe Pecanha şi a încercat să-l surprindă cu un şut de la mijlocul terenului, dar mingea a trecut alături (’20). Universitatea domină, dar rapidiştii sunt cei care marchează. Bogdan Pătraşcu pierde o minge la mijlocul terenului, oaspeţii pleacă pe contraatac, mingea ajunge în careul “studenţilor”, de unde Herea îşi demonstrează clasa şi îl învinge pe Balauru cu un şut la colţul lung (’25).

Ocaziile clare lipsesc cu desăvârşire, “U” atacă tardiv şi fără să-l pună în dificultate pe Pecanha. Giuleştenii intră la cabine în avantaj, dar repriza secundă nu aduce nimic nou în jocul celor două echipe. Acelaşi joc palid de ambele părţi şi cu o uşoară posesie a “studenţilor”, care au ocazia să egaleze printr-o lovitură liberă periculoasă de la marginea careului, dar şutul lui Viorel Dinu se opreşte în zid (’52). Intensitatea meciului a crescut în minutul 58, Paulinho acuză un fault aproape de mijlocul terenului, dar Unimătan lasă jocul să continue, moment în care se formează un meleu la centrul terenului, care se sfârşeşte cu doi jucători  trimişi la vestiare, câte unul de fiecare parte. Pancu de la oaspeţi şi Alex Dos Santos de la gazde.

Prima mare ocazie de gol a reprizei secunde aparţine Rapidului şi vine cu 15 minute înainte de final, Teixeira pătrunde în careul “studenţilor”, dar şutul său îl evidenţiaza pe Balauru, care respinge în corner (’76). În urma unui atac ratat al gazdelor, giuleştenii pornesc un contraatac care spulberă şi cele mai mici şanse ale “şepcilor roşii” de a spera la un punct. Intrat în minutul 60 în locul lui Renan, Grigorie îl învinge pe Balauru cu un şut plasat la vinclu din 16 metri (’81). 0-2 şi jucătorii echipei gazdă sunt resemnaţi. Universitatea reduce din avantaj în minutele de prelungire, prin Drăghici, care înscrie cu un şut din trei metri (’93), iar arbitrul pune capăt partidei care o afundă şi mai mult pe “U” în “zona fierbinte” a clasamentului.

Echipele de start

“U” CLUJ: Balauru – R. Ciupe, Erico da Silva, Paraskevas Cristou, V. Lupu – I. Năstăsie, B. Pătraşcu, V. Gheorghe, Paulinho, Alex Dos Santos, V. Dinu

Rezerve: Boşneag, Krumov, Popa, Muzac, Drăghici, M. Roman, Nicola

Antrenor: Marius Şumudică

Rapid Bucureşti: Pecanha – Abrudan, Milisavljevic, N. Grigore, Coman – Herea, Pancu (cpt), Pavlovic, Glauber – Teixeira, Renan.

Rezerve: Albuţ, Codrea, M. Roman, Grigorie, Goga, Surdu, Burcă

Antrenor: Marian Rada

Arbitru: Paul Unimătan
Asistenţi: C. Nica, I. Ciocanea
Observator: I. Zare

Vasile MANU

Leave a Reply

Top