Michel Telo, cel mai scump cântăreţ care a cântat vreodată într-un club din România!

Hitul care a înnebunit o lume întreagă, “Ai se eu te pego”, a răsunat duminică în difuzoarele unui club din Mamaia, unde carismaticul cântăreţ brazilian Michel Telo a susţinut un concert incendiar.

Melodiile lui au adunat peste 10.000 de fani care au cântat şi au dansat până la epuizare. De la aşa un show nu putea să lipsească nimeni altul decât primarul Constanţei, Radu Mazare, care a venit însoţit, evident, de mai multe domnişoare.

Michel Telo a sosit la scenă cu 40 de minute înainte de concert. Şi-a salutat fanii, apoi s-a dus în culise, unde, cel mai probabil, a servit o pizza, iar, ca să prindă energie, a mâncat şi o ciocolată.

Telo e burlac

Aviz amatoarelor, brazilianul nu şi-a găsit încă jumătatea, dar a mărturisit că este foarte timid, aşa că cea care ar vrea să-i fure inima trebuie să facă ea primul pas.

Michel Telo este în primul său turneu în Europa şi va susţine 18 concerte în 21 de zile. Va părăsi Romania marţi, dar promite să se întoarcă.

Pentru prestaţia de la Mamaia, starul latino în vârstă de 31 de ani a încasat 250.000 de euro şi astfel ajunge să fie cel mai scump artist care a cântat într-un club din Romania.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top