Miercuri va avea loc Gala de Excelenţă “10 pentru Cluj – Juniorii Clujului”, la Casa de Cultură a Studenţilor

Gala de Excelenţă “10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii”, eveniment cultural-artistic şi educativ ajuns la a patra ediţie, vă aşteaptă la Casa de Cultură a Studenţilor, miercuri, 12 decembrie 2012, de la ora 16:00.

În cadrul evenimentului vor fi recompensaţi, cu premii şi diplome, cei mai merituoşi tineri clujeni (cu vârsta între 3-18 ani), care au obţinut rezultate deosebite în diverse domenii de activitate, dar şi cele mai bune şcoli şi grădiniţe clujene.

Premiile sunt acordate anual de către Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri clujean şi al unor instituţii locale, într-un cadru festiv, organizat în luna decembrie, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor.

Pentru a vedea câştigătorii de anul trecut o puteţi face accesând site-ul oficial www.10pentrucluj.ro.


.

Leave a Reply

Loading...
Top