Mihai Seplecan, președinte CJ Cluj, nu are o licență validată de Universitatea Spiru Haret din București!

Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, a primit o veste bombă din partea Universității Spiru Haret din București, diploma sa de licență nu a fost eliberată de această universitate, fiind contrafăcută și prezintă date neconforme realității, potrivit ZIUA de CLUJ.

mihai seplecan

Potrivit documentului, “Diploma de licenţă Seria D, nr. 0115367, pe numele absolventului Szeplekan S. Mihai nu a fost eliberată de Universitatea Spiru Haret Bucureşti”.

Potrivit aceluiaşi act al Universităţii Spiru Haret, “diploma este contrafăcută şi prezintă date neconforme realităţii.”

“Diploma nu a fost eliberată de Serviciul acte de studii din cadrul Universităţii Spiru Haret Bucureşti;
Seria şi numărul formularului de diplomă nu au fost repartizate niciodată Universităţii Spiru Haret Bucureşti pentru absolvenţii promoţiei 2006; pentru aceşti absolvenţi formularele de diplomă repartizate Universităţii Spiru Haret poartă seria Y;

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti avea, în anul 2006, o singură specializare, respectiv Drept, şi nu Drept şi administraţie publică, aşa cum este înscris pe diplomă;
Semnăturile aplicate pe diplomă nu aparţin persoanelor îndrituite de Universitatea Spiru Haret pentru a semna acte de studii, respectiv rector, decan şi secretar şef;(…)

Diplomele de licenţă pentru promoţia 2006 au fost scrise olograf şi nu tipărit, aşa cum este formularul înaintat în copie”, se arată în actul Universităţii Spiru Haret.

diploma de licenta mihai seplecan

Conform sursei citate, în baza acestei diplome contrafăcute, Mihai Seplecan a încheiat în 2012 un contract de asistenţă juridică pe durată nedeterminată cu Primăria comunei Sânmartin din Judeţul Cluj. Deasemenea în baza aceleiaşi diplome contrafăcute, Mihai Seplecan a obţinut în 2012 chiar şi o diplomă de master în Ştiinţe Penale şi Criminalistică din partea Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Leave a Reply

Top