Moment istoric pentru TIFF – Alain Delon a ajuns la Cluj-Napoca și a deschis aseară în Piața Unirii proiecția filmului său “Afacerea Pigot”! FOTO/VIDEO

Aflat în premieră în România, marele actor francez, Alain Delon, un titan al cinematografiei mondiale, a fost invitatul special al Festivalului Internațional de Film Transilvania. Acesta a sosit la Cluj-Napoca joi, 9 iunie, iar seara a pășit pe covorul roșu din Piața Unirii, în jurul orei 21:40, fiind efectiv asaltat de fani și de media în căutarea unui cadru. După câteva cuvinte de mulțumire, acesta a deschis proiecția filmului pe care tot el l-a produs, regizat și interpretat, “Afacerea Pigot”.

Venirea lui Alain Delon la Cluj este cel mai impotant moment din istoria de 16-a a TIFF-ului, organizatorii încercând de ani buni să îl aducă pe celebrul actor la Cluj. Pentru acest eveniment au venit oameni din toate colțurile țării, fani adevărați, care nu au putut rata această ocazie de a-l vedea în carne și oase pe marele actor.

“Mă bucur să avem acest privilegiu și această onoare de a-l avea invitat la Cluj pe domnul Alain Delon și mă bucur că sunteți într-un număr atât de mare. Cred că e un moment istoric pentru festival, pentru Cluj și pentru România. Vă mulțumesc pentru încredere, vă mulțumesc pentru dragostea dvs. față de cinema și față de această legendă vie care este Alain Delon”, a declarat Tudor Giurgiu.

Alain Delon a vorbit în franceză și a fost tradus de o tânără clujeancă. Acesta a declarat că se bucură că este la Cluj și a mulțumit organizatorilor care au făcut posibilă venirea lui aici. “Sunt foarte fericit să fiu aici și am să vă spun și de ce, sunt fericit că în seara asta v-am adus soarele, iar cu asta mă pot mândri.

Filmul pe care îl veți vedea se numește “Afacerea Pigot / Pour la peau d’un flic”, iar pentru cei care știu puțin despre cinema, trebuie să știți că acesta este primul film pe care l-am produs, regizat și interpretat. Și este important că astăzi îl putem vedea în aer liber pentru că dacă ar fi fost vremea de ieri l-am fi văzut într-o sală”, a susținut actorul pe scenă.

“Îi mulțumesc domnului președinte că m-a invitat aici, sunt fericit și foarte mândru. Sunt încântat totuși că în public sunt mai multe femei decât bărbați”, a mai spus Delon, iar în încheiere a oferit o replică de senzație pentru femei, “Voi ruga femeilor să rămână aici pentru că nu sunt gay”.

VIDEO

Peste 3000 de oameni au venit să îl vadă pe Alain Delon și au asistat la proiecția filmului “Afacerea Pigot”, evenimentul fiind sold-out cu câteva zile înainte.

Alain Delon va primi, în această seară, pe scena Teatrului Național, în cadrul galei de închidere a TIFF, premiul pentru întreaga carieră.

Leave a Reply

Top