Monica Iacob Ridzi, condamnată la 5 ani de închisoare cu executare

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a fost condamnată definitiv și irevocabil la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Ziua Tineretului”.

monica iacob ridzi

Practic completul de cinci judecători al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa primei instanţe, care s-a pronunţat pe fond. Ridzi a fost condamnată pentru abuz în serviciu.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o pe fosta consilieră a lui Ridzi, Ioana Elena Vârsta, la cinci ani de închisoare cu executare, tot pentru abuz în serviciu. Instanţa a menţinut astfel pedeapsa dispusă, în 27 ianuarie 2014, de instanţa supremă. Pedeapsă cu executare a primit şi George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, acesta fiind condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi.

Paul Diaconu, fost director al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane din MTS, în perioada martie – septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta şi-a plătit partea de prejudiciu. La fondul dosarului, Diaconu primise o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. Pedepse cu suspendare au primit şi alţi şase foşti angajaţi ai Ministerului, aceştia rămânând cu pedepsele dispuse la judecarea în fond a cauzei.

Ajuns pe masa judecătorilor în mai 2011, acest dosar a avut primul termen în octombrie 2011, iar o primă soluţie în acest caz a venit după 37 de termene, în ianuarie 2014. În faza de apel au fost necesare doar patru termene de judecată, între 13 octombrie 2014 şi 9 februarie.

Judecătorii instanţei supreme au stabilit, prin deciziilor lor, că ipotezele procurorilor anticorupţie se confirmă.

Astfel, Ridzi a fost găsită vinovată că, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. Prin urmare, s-a decis alocarea către firmele Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în Bucureşti, Costineşti şi 39 de reşedinţe de judeţ, unde ştia că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen.

Deputatul Monica Iacob Ridzi s-a predatat autorităților din Cluj după ce a primit condamnarea la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Leave a Reply

Loading...
Top