Naționala de fotbal feminin a României mai face un pas spre EURO 2017, după victoria cu Grecia

Echipa națională de fotbal feminin a României s-a impus cu scorul de 3-1 (2-0) împotriva reprezentativei Greciei, într-o partidă care a contat pentru grupa a 3-a a preliminariilor pentru EURO 2017.

vatafu romania
Ștefania Vătafu

Tricolorele pregățite de Mirel Albon au câștigat grație golurilor reușite de Laura Rus (9), Andreea Voicu (45+2) și Florentina Olar (90+1), care a fost cea mai bună jucătoare a meciului, furnizând și pase decisive la primele două reușite ale “tricolorelor”. Golul echipei gazdă a fost reușit de rezerva Veatriki Sarri (65).

Echipa elenă a ratat două ocazii bune de gol, prin Kokoviadou (36) și prin Panteliadou (67).

România a dominat meciul, fapt dovedit și de raportul șuturilor, 4-4 pe spațiul porții, 7-1 la poartă, ori al atacurilor periculoase (35-12), potrivit site-ului UEFA.

România a urcat pentru moment pe primul loc, cu 7 puncte (4 jocuri), urmată de Franța, 6 p (2 j), Grecia, 3 p (2 j), Ucraina, 1 p (2 j), Albania, 0 p (2 j).

Astăzi mai are loc partida Albania — Franța (Tirana, 22:00, ora României), iar marți se va juca meciul Grecia — Franța (Katerini, 19,45).

Următorul meci al echipei României va avea loc pe 8 aprilie 2016, cu Franța, pe teren propriu.

Câștigătoarele celor opt grupe preliminare și cele mai bune șase echipe de pe locurile secunde se vor califica la turneul final din Olanda. Celelalte două echipe de pe locurile secunde vor disputa un play-off, în octombrie 2016, pentru ultimul loc de la EURO 2017.

Au evoluat echipele:

Grecia: 1. Eleni Peletidou — 6. Vasso Kydonaki (3. Sofia Pelekouda, 75), 10. Natalia Chatzigiannidou (căpitan), 5. Eirini Vlasiadou, 13. Chara Dimitriou — 18. Eleni Markou, 8. Danai-Eleni Sidira — 7. Christina Kokoviadou (15. Veatriki Sarri, 46), 14. Anastasia Papadopoulou, 17. Athanasia Moraitou (11. Dimitra Panteliadou, 61) — 9. Sofia Kongouli.

Selecționer: Dimosthenis Kavouras.

România: 1. Andrea Părăluță — 2. Andreea Corduneanu, 22. Corina Olar, 6. Maria Ficzay, 15. Olivia Oprea — 4. Ioana Bortan, 11. Florentina Olar (căpitan) — 19. Mihaela Ciolacu (14. Alexandra Lunca, 60), 8. Ștefania Vătafu, 10. Andreea Voicu (7. Adina Giurgiu, 69) — 9. Laura Rus (17. Mara Bâtea, 83).

Selecționer: Mirel Albon.

Arbitru: Irina Turovskaia; arbitri asistenți: Elena Karas, Ana Iliankova (toate din Belarus); arbitru de rezervă: Panagiota Koutsoumpou (Grecia)

Rezultatele înregistrate în grupa 3:

Franța – ROMÂNIA 3-0 (22 septembrie 2015)
Albania – Grecia 1-4, Ucraina – ROMÂNIA 2-2 (22 octombrie 2015)
ROMÂNIA – Albania 3-0, Ucraina – Franța 0-3 (27 octombrie 2015)
Grecia – ROMÂNIA 1-3, Albania – Franța, ora 22:00 (27 noiembrie 2015)

Următoarele partide pentru România sunt programate după cum urmează:

ROMÂNIA – Franța (8 aprilie 2016), Albania – ROMÂNIA (2 iunie 2016), ROMÂNIA – Ucraina (15 septembrie 2016), ROMÂNIA – Grecia (20 septembrie 2016)

Leave a Reply

Top