NN Asigurări de Viață lansează asigurarea privată de sănătate (P)

De Ziua Mondială a Sănătății, NN Asigurări de Viață anunță extinderea portofoliului existent de soluții financiare prin lansarea asigurării private de sănătate.

Asigurarea de Sănătate NN oferă clienților o soluție completă pentru protecția sănătății lor și a celor dragi în situații care presupun spitalizare sau intervenție chirurgicală ca urmare a îmbolnăvirii sau accidentelor. De asemenea, noul produs include și o componentă opțională de prevenție care asigură un control medical anual complet, până la 12 consultații generale sau de specialitate și reduceri între 20% și 70% pentru consultațiile sau investigațiile care depășesc beneficiile acoperite, în funcție de tipul pachetului ales.

Soluția flexibilă și personalizbilă în funcție de nevoile specifice ale fiecărui membru al familiei ajută clienții să beneficieze de îngrijirea medicală de care au nevoie, în condiții moderne, fără griji financiare. Mai mult, un medic specialist este în permanență disponibil și poate oferi clienților sfaturi medicale, fiind responsabil și cu activarea serviciilor medicale incluse în asigurare, prin intermediul unei linii telefonice medicale accesibile 24 de ore din 24.

Marius Popescu_NN

“Noi, la NN Asigurări de Viață, ne propunem să-i ajutăm pe oameni să-și asigure un viitor financiar mai bun pentru ei și cei dragi lor, o misiune care stă la baza întregii noastre strategii de dezvoltare. Astfel, prin Asigurarea de Sănătate NN, vrem să fim alături de familiile din România în prezent, în viața lor de zi cu zi, nu doar în viitor, așa cum se întâmplă prin asigurările de viață sau pensiile private. Intrarea noastră pe această piață a însemnat proiectarea unei soluții financiare care răspunde unei nevoi întâlnite la tot pasul, anume accesul echitabil, simplu și rapid la servicii medicale de calitate, și ajută la evitarea dezechilibrelor financiare care pot apărea în situația unor probleme medicale neprevăzute”, a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viață.

Suma maximă asigurată prin Asigurarea de Sănătate NN este de 100.000 de lei pe an și acoperă, prin decontare directă, cheltuieli medicale care pot apărea în cazul spitalizării și intervențiilor chirurgicale din accident sau îmbolnăvire, efectuate în spitalele private din rețeaua NN. Clienții au totodată posibilitatea să acceseze servicii medicale inclusiv în spitalele private din afara rețelei, din România și din străinătate, precum și în spitalele publice, costurile fiind acoperite în proporție de 80%, în limita anumitor sume în funcție de tipul serviciilor medicale necesare.

Asigurarea de Sănătate NN oferă flexibilitate clienților atât din punctul de vedere al acoperirii, cât și al primelor de asigurare, care variază în funcție de nevoile clienților și de vârsta acestora. Asigurarea poate fi încheiată de orice persoană cu vârsta de până la 60 de ani și poate acoperi până la 10 persoane, inclusiv copii cu vârsta între 0 și 17 ani. Spre exemplu, pentru pachetul cu acoperire minimă a serviciilor medicale aferente spitalizării și intervențiilor chirurgicale din accident, o persoană în vârstă de 35 de ani va plăti o primă de 56 de lei pe lună. În același timp, pentru pachetul cu acoperirea cea mai complexă, care include spitalizarea și intervenția chirurgicală din orice cauză, precum și beneficiul de prevenție, aceeași persoană va plăti o primă de 221 de lei pe lună.

Unul din patru români din mediul urban a declarat că are în plan să achiziționeze o asigurare privată de sănătate în următoarele 12 luni, în timp ce alți 32% susțin că iau în calcul această posibilitate, chiar dacă nu au luat încă o decizie, relevă un studiu realizat de compania de cercetare Ipsos Research pentru NN România la finalul anului 2015, pe un eșantion reprezentativ de aproximativ 1.300 de respondenți din România.

Leave a Reply

Top