O altă victimă a incendiului din Colectiv a murit în Germania. Numărul decedaţilor ajunge la 55

O altă pacientă rănită în incendiul din Colectiv, Loredana Dărescu, a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată, fiind a 55-a persoană decedată în urma incendiului de acum două săptămâni. Loredana Dărescu avea 29 de ani, era din Brăila şi lucra la Bucureşti pentru o companie americană, potrivit Mediafax.

rip colectiv

După incendiul din 30 octombrie, din clubul Colectiv, familia şi prietenii tinerei au creat o pagina Facebook, “Donaţi pentru Loredana Dărescu”, dar şi un site cu numele ei, tot pentru strângerea de fonduri.

Ea a fost transferată în stare gravă, în 10 noiembrie, de la Spitalul de Arşi din Capitală, la BG Clinic Ludwigshafen din Germania, unde a trecut printr-o intervenţie chirurgicală.

“Loredana a trecut astăzi de prima operaţie şi încă aşteptăm detalii despre starea ei în urma intervenţiei”, au anunţat, cu mai puţin de 24 de ore înainte, apropiaţii.

Tânăra era însoţită în Germania de sora ei.

Iniţial, ea a fost internată la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Capitală.

La spitale din Germania au ajuns cinci răniţi din Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care şi un cetăţean german, iar alte două au fost transferate.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi Loredana Dărescu în Germania.

Leave a Reply

Top