O echipă din Cluj-Napoca va reprezenta România la turneul de mini-fotbal Neymar JR’s Five în Brazilia

234 de echipe din România au pornit în periplul calificărilor Neymar Jr’s Five la începutul lunii aprilie cu același țel – să ajungă în finala națională și mai apoi să reprezinte țara noastră la finala mondială.

După cele opt etape de calificare în București, Craiova, Timișoara, Tîrgu Mureș, Cluj Napoca, Iași, Chișinău și Constanța, pe 10 iunie, în capitală, s-a jucat finala națională. Pe un teren amenajat la ultimul nivel al parcării supraterane de la București Mall Vitan, am văzut în acțiune cele mai bune echipe de fotbal 5-la-5 jucând pentru un loc în finala mondială de la Instituto Projeto Neymar Jr. din luna iulie de la Praia Grande, Brazilia, unde se vor înfrunta cu alte 52 de echipe din întreaga lume.

ABC United (București), NetRom (Craiova), FC Banatul (Timișoara), Astoria Mureș (Tîrgu Mureș), TAO United (Cluj Napoca), Family (Iași), Olhionia (Chișinău) și Marine Stars au fost cele opt echipe care s-au înfruntat în finala națională.

Meciurile au fost foarte echilibrate, nivelul de joc foarte ridicat, răsturnări de situație, goluri spectaculoase, faze tari, driblinguri impresionante, iar strategia jucătorilor era singura care putea face diferența. Majoritatea partidelor s-au încheiat la limita celor zece minute de joc regulamentare, puține fiind echipele care au reușit să încheie partida la 5-0 și să elimine toți jucătorii echipei adverse.

În finală au ajuns două echipe prietene, care nu numai că împart același teren în fiecare zi, făcând parte dintr-o echipă de minifotbal, dar și timpul liber – ABC United și TAO United. I-am văzut pe cei de la ABC United, deja calificați în finală, susținându-i pe cei de la TAO United de pe marginea terenului, chiar dacă, peste câteva minute le-ar fi putut fi adversari. Și chiar așa s-a și întâmplat.

Finala a fost și ea una foarte echilibrată. După zece minute de joc, fluierul arbitrului anunța finalul meciului. Scor 0-0. Astfel, s-a ajuns la Golden Goal, metoda de departajare folosită în acest turneu, fotbal unu-la-unu, fiecare echipă alegându-și jucătorul care ar fi putut face față cel mai bine în această situație. În cele din urmă, TAO United a reușit să marcheze golul care i-a dus în finala mondială Neymar Jr’s Five.  

“A fost un meci greu, plin de imprevizibil și foarte echilibrat. Ambele echipe ne-am apărat foarte bine și nu am lăsat niciun jucător din echipa adversă să se apropie de poartă. Toți jucătorii ne cunoaștem foarte bine, ne știm punctele tari și cele slabe și de aceea a fost foarte dificil să ne impunem. În Golden Goal lucrurile se schimbă radical și vorbim mai mult de șansă și de a profita de ea, ceea ce noi am făcut mai bine”, au spus membrii echipei TAO United.

Ciprian Marica, ambasadorul local al competiției Neymar Jr’s Five în România, a fost alături de noi pentru a susține echipele finaliste, dar și pentru a înmâna trofeul echipei câștigătoare.

“Am văzut fotbal de calitate în finala națională și mă bucur că prin intermediul Neymar Jr’s Five putem duce fotbalul amator de 5-la-5 la un alt nivel. În plus, experiența unei echipe din România în finala mondială va fi una de neuitat”, a spus Ciprian Marica.

În Ronânia, turneul Neymar Jr’s Five a fost organizat cu susţinerea Federației Române de Fotbal, precum şi cu sprijinul partenerilor noştri, Penny Market România si MOL România.

Leave a Reply

Top