O nouă remiză albă pentru “U” Cluj. Ceppelini a ratat un penalty și fanii au părăsit peluza în minutul 80

Universitatea Cluj și FC Botoșani au remizat, scor 0-0, marți, pe Cluj Arena, într-o partidă care a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii I, iar “studenții” rămân fără gol marcat în acest an

Aproximativ 200 de fani din peluza “șepcilor roșii” l-au luat în colimator pe administratorul special al clubului încă din startul meciului: “Vlad Munteanu nu uita, aici nimeni nu te vrea” și “Voi nu meritați, la U să jucați”, au fost două dintre scandările fanilor. Galeria a refuzat să își mai încurajeze favoriții pe toată durata meciului. Aceștia nu i-au uitat nici pe Florian Walter și impresara Anamaria Prodan.

Prima situație importantă a meciului a venit la poarta gazdelor, Vasvari a expediat un șut plasat din lovitură liberă de la 20 metri, dar Panagopulos a respins de sub bară (14). “Studenții” nu au reușit să amenințe periculos poarta lui Curileac în prima parte. Martins a centrat foarte bine în careu, dar niciun coechipier nu a reușit să ajungă la balon (21). Andrei Lungu a avut cea mai mare ocazie de gol a Universității, la reluarea sa cu capul peste poartă din șase metri în urma unui corner (21). Lăsat pe banca de rezerve, Vali Lemnaru a fost introdus de Falub în minutul 34 în locul olandezului Castillion. Kovacs a trimis un șut de la 15 metri direct în brațele portarului, în prelungirile primei reprize (45).

Fanii au continuat atacurile la adresa lui Vlad Munteanu și în repriza a doua: “Mergem peste tot cu voi / Voi va bateți joc de noi”, le-au strigat fanii jucătorilor.

PENALTY! Mengolo a fost faultat în careu de Oltean, dar “centralul” a fluierat lovitură de pedeapsă pentru Universitatea în minutul 53. Uruguayanul Pablo Ceppelini a executat lamentabil peste poartă și scorul a rămas 0-0.

Falub forțează atacul și l-a introdus și pe Vlăduț Morar în locul lui Kovacs (60). Bordeianu a fost servit în centrul careului, dar șutul său din prima trece pe lângă paortă (63). Antrenorul “studenților” este forțat de accidentarea lui Lungu să-l introducă pe Raul Costin (65). Moldovenii au avut o nouă situație importantă, Ivanovici a pătruns în careu și a șutat la colțul scurt, dar Panagopoulos a respins în corner (75). Lemnaru a trimis slab din voleu de la marginea careului, mingea a fost reținută de Curileac (80).

Galeria “șepcilor roșii” a părăsit peluza cu zece minute înainte de finalul meciului.

Lemnaru a executat direct în zid o lovitură liberă de la 15 metri (87). Alb-negrii s-au aventurat în atac în finalul meciului, însă nu au reușit să își creeze vreo ocazie importantă, iar meciul s-a încheiat nedecis.

Universitatea rămâne fără gol marcat în 2015 și acumulează 20 de puncte, rămânând pe locul 13 în clasament. În următoarea etapă “studenții” vor juca în deplasare cu CSMS Iași, luni, 23 martie, de la ora 20:30.

Echipele de start:

“U” Cluj: Panagopoulos – Ciupe (c), Neag, Martins, Jovanovic – Lungu (Costin, ’65), Ceppelini, A. Lungu, Kovacs (Morar, ’59) – Castillion (Lemnaru, ’34), Mengolo, Gravenberch

Rezerve: Dolha, Costin, Lemnaru, Morar, Paulinho, Van Den Broek, Calcan

Antrenor: Adrian Falub

FC Botoșani: Curileac (c) – Patache (Oltean, ‘6), Ngdaeu, Tincu, Faugh – Croitoru (Roșu, ’71), Vasvari, Bordeianu, Ivanovici – Svichi (Fidele, ’46), Batin

Rezerve: Tiut, Oltean, Homei, Danci, Ianc, Roșu, Fidele

Antrenor: Leo Grozavu

Arbitru principal: George Rădulescu (București)
Asistenți: Mircea Orbuleț (București), Flori Neacșu (Câmpulung)
Adiționali: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe), Paul Unimătan (Zalău)
Arbitru rezervă: Iulius-Radu Timar (Marghita)
Observator CCA: Zoltan Szekely (Baia Mare)
Observator LPF: Aurel Beldeanu (Craiova)

Cartonașe galbene: Ceppelini (13), Kovacs (39), Batin (45), Croitoru (51), Roșu (86)

Spectatori: 1.803

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top