O trupa din Cluj va susţine un concert în India

grimusTrupa clujeană Grimus va fi prezentă în 11 ianuarie la Festivalul Saarang din Chennai, India, fiind prima trupă românească pe scena acestui festival, iar pentru Grimus este primul concert în afara Europei.

Organizat de la jumătatea anilor ’70, denumit inițial Mardi Gras (iar din 1996 Saarang), festivalul, eveniment social și cultural de amploare, durează cinci zile și reunește un public de peste 50.000 de persoane, în mare parte studenţi, arată azi Institutul Cultural Român.

Grimus este invitată să cânte în ziua dedicată muzicii din întreaga lume: World Fest – Rock Show. Dupa ce a cântat în peste 10 țări din Europa, trupa originară din Cluj va concerta pentru prima oară pe un alt continent, in aceeasi zi cu britanicii de la The Architects.

Grimus este trupa românească cu cele mai multe prezenţe la festivaluri internaţionale, în ultimii doi ani: Sziget Festival (Ungaria), EXIT Festival (Serbia), Rock for People (Cehia) şi B’estfest în 2012, Eurosonic (cel mai mare festival de show case din Europa), continuat cu Arezzo Wave Festival (Italia) şi Waves Vienna Festival (Austria) în 2013.

Leave a Reply

Loading...
Top