Oana Zăvoranu revine în televiziune!

După ce Mădălina Pamfile a fost concediată, iar Mircea N. Stoian a rupt colaborarea cu emisiunea lui Dan Capatos, “Un show păcătos”, producătorii pregătesc o revenire cu totul şi cu totul surprinzătoare, cu o vedetă consacrată pe postul de coprezentatoare a emisiunii. Este vorba de nimeni alta decât Oana Zăvoranu.

Potrivit publicaţiei CANCAN, mai-marii postului Antena 1 au încheiat un contract avantajos cu Oana Zăvoranu în urmă cu aproximativ trei luni, iar bruneta a declarat public că va fi la cârma a două emisiuni şi că va avea un rol într-o telenovelă.

Apariţia divei pe sticlă este garantată

Zvonurilor care circulă în interiorul mai multor televiziuni, momentan s-ar fi stabilit ca Zăvo să fie cea care-i ia locul lui Mircea N. Stoian, în calitate de coprezentatoare. În afară de acest proiect, celelalte două sunt la stadiul de incertitudine.

Oana ar fi trebuit să prezinte împreună cu Mihai Mitoşeru show-ul Bingo însă, momentan, postul n-ar fi reuşit să obţină avizul Ministerului de Finanţe pentru acest proiect. Cum însă mai este aproximativ o lună până la debutul preconizat al emisiunii, e posibil ca lucrurile să se schimbe, iar proiectul să fie demarat. Nu în ultimul rând, Oanei i-a fost promis un rol într-o viitoare telenovelă, însă şi acest proiect se află într-un stadiu incipient, nefiind stabilit nimic concret, momentan.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top