Ofertă din Rusia pentru Ciprian Deac. Nigerianul Obiora şi-a reziliat contractul cu CFR

Continuă schimbările în lotul CFR-ului. După debarcarea lui Hora şi Sepsi la divizionara secundă ASA Târgu Mureş, feroviarii s-au despărţit de un alt jucător. Mijlocaşul nigerian Nwankwo Obiora (22 de ani), transferat în urmă cu câteva luni la CFR şi care are în CV echipe ca Inter Milano sau Parma, şi-a reziliat contractul cu CFR din cauza diminuării contractului.

Obiora a venit sub formă de împrumut la Cluj în sezonul 2012-2013, dar a fost achiziţionat definitiv în vară de către conducerea din Gruia. Nigerianul care a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni cu reprezentativa ţării sale a adunat 9 meciuri ca titular în această stagiune şi nu a mai evoluat în tricoul vişiniu din 8 noiembrie, potrivit stiridesport.ro.

Un alt jucător este pe punctul de a se despărţi de CFR Cluj, Ciprian Deac a primit o ofertă de la formaţia rusă Tom Tomsk, echipă la care evoluează un alt fost CFR-ist, Gabi Mureşan. Conform unor surse, neconfirmate oficial, Deac ar putea avea un salar de 600.000 de euro pe sezon, iar CFR ar urma să încaseze în jur de 1.3 milioane de euro.

CFR a luat 3 milioane de euro pe Ciprian Deac, în 2010, de la Schalke 04 şi l-a răscumpărat în 2012 cu 700.000 de euro de la nemţi, jucătorul neacomodându-se în campionatul Germaniei. Dacă acest transfer se va materializa, conducerea din Gruia ar face din nou o afacere profitabilă.

În cele 19 partide disputate din acest sezon, Deac a evoluat în 15, de 9 ori titular şi de 6 ori intrat pe parcurs, marcând trei goluri.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top