Olimpia Cluj a revenit pe locul 1 în Superliga de fotbal feminin după victoria din acest weekend

Olimpia Cluj-Napoca a revenit pe prima poziție a clasamentului Superligii de fotbal feminin după victoria înregistrată, sâmbătă, pe teren propriu, în fața fostului lider, CFR Timișoara, scor 11-0 (7-0).

alexandra-lunca-olimpia-cluj

Considerat “derby”, mai ales după depunctarea formației ASA Târgu Mureș, partida disputată sâmbătă, 5 noiembrie, dintre Olimpia Cluj-Napoca și CFR Timișoara a fost una trăită intens de către ambele echipe. Dacă în prima repriză echipa gazdă a venit cu un elan și cu un chef de marcat nemaiîntâlnit până acum în acest sezon, în care s-au înscris 7 goluri dintre care câte 3 reușite de Adina Giurgiu și Loredana Popa, repriza secundă, disputată în premieră în nocturnă, a fost una mai relaxată în care echipa oaspete a avut chiar posibilitatea de a înscrie golul de onoare.

Seria de goluri din prima repriză le-a dezorientat atât de tare pe jucătoarele de pe malul Begăi încât clujencele au reușit să marcheze ca-n curtea școlii din toate pozițiile posibile. După aceasta, “olimpicele” au mai relaxat jocul, gândul fiind la plecare spre Statele Unite ale Americii, acolo unde naționala României va întâlni, într-o dublă amicală, campioana mondială.

După meci, antrenorul echipei oaspete, Florin Bugar, a declarat că se aștepta la un asemenea meci, și a mulțumit formației gazde pentru atitudinea de care a dat dovadă. “Ne așteptam să avem un meci foarte greu, a fost un antrenament cu public. Eu felicit echipa gazdă pentru jocul și atitudinea pe care o prestează chiar dacă urmează două meciuri foarte importante pentru echipa națională a României, au tratat cu foarte mult respect și seriozitate meciul. Noi nu am putut să ne ridicăm la valoarea lor și știm ce ne lipsește, ne cunoaștem lungul nasului. Este adevărat că mă dezamăgește rău de tot scorul. Până la urmă poate asta este diferența între noi și echipa din Cluj. Este singura înfrângere dar este o înfrângere care face o diferență corectă campioana României și celelalte echipe din campionat. Probabil că pe un teren de iarbă nu am fi pierdut la un așa scor dar terenul sintetic pentru noi este un mare mister. Ne dorim să terminăm pe podium. Avem o echipă destul de bună pentru fotbalul românesc. Am avut și câteva absențe în prima echipă, dar nu din cauza aceasta am pierdut cu 11-0. Probabil că avem multe lucruri de reglat iar forța noastră este măsurabilă cu celelalte echipe din campionat, nu cu Olimpia Cluj, cu Olimpia Cluj ne dăm seama de greșelile pe care trebuie să le eliminăm pe parcursul campionatului sau în meciurile care ne-au mai rămas”, a declarat Florin Bugar.

De cealaltă parte, antrenorul echipei clujene, Mirel Albon, a recunoscut că prima repriză a fost cea mai bună făcută de fete în această toamnă în campionatul intern. “O echipă bună care însă astăzi nu cred că au făcut un meci foarte reușit, mai mult decât atât s-a văzut oboseala drumului, și în plus de asta noi cred că am făcut cea mai bună primă repriză din această toamnă în condițiile în care am avut foarte multe meciuri, unele la nivel internațional. Fetele noastre au legat foarte bine jocul, am avut o posesie foarte bună, sunt foarte mulțumit de randamentul mai ales din prima repriză. Era normal ca în repriza a doua să mai scadă turația, exista frica multora să nu se accidenteze înaintea meciurilor cu Statele Unite. Mă bucur că nu avem accidentări, mă bucur de faptul că se arată o formă sportivă bună, sperăm să le recuperăm și pe cele accidentate și să fim la nivelul campioanei mondiale”, a declarat Mirel Albon.

După o lungă absență de la prima echipă, jucătoarea Nagy Melinda a fost titulară în acest meci făcând un joc foarte bun, acest lucru fiind recunoscut și de către antrenorul echipei clujene. “Nagy Melinda a jucat la Olimpia 2. Este o jucătoare de foarte mare perspectivă. Vor mai fi meciuri în care va juca la Olimpia 1. Mai are multe lucruri de pus la punct dar cred că va fi un fundaș central de mare perspectivă atât pentru Olimpia, cât și pentru echipa națională”, a afirmat Mirel Albon.

Olimpia Cluj-Napoca – CFR 1933 Timișoara 11-0 (7-0)
Au marcat: Loredana Popa (4′, 20′, 24′, 58′), Adina Giurgiu (10′, 22′, 25′), Alexandra Lunca (12′, 47′, 70′), Dariana Indrei (81′)

Echipele de start:

Olimpia Cluj: 31. Roxana Oprea, 2. Andreea Corduneanu, 5. Teodora Meluța, 6. Adina Giurgiu, 7. Dariana Indrei, 8. Ștefania Vătafu (cpt.), 9. Mihaela Ciolacu, 14. Alexandra Lunca, 15. Melinda Nagy, 88. Beatrice Tărășilă, 99. Loredana Popa.
Rezerve: 3. Lidia Havriștiuc, 20. Cristina Carp. 4. Ioana Bortan, 11. Mara Bâtea.

Antrenor: Mirel Albon.

CFR Timișoara: 1. Mihaela Durla (cpt.), 24. Lidia Șuveț, 7. Florina Abrudan, 11. Caludia Bistrian, 4. Heisu Denisa, 14. Ozana Ababei, 6. Mihaela Molnar, 8. Ionela Voica, 16. Larisa Sirbovan, 18. Elena Obrad, 10. Aoblina Ion Coni.
Rezerve: 77. Cristina Ștefan, 20. Bianca Biriș, 5. Sabina Scurtu, 37. Loredana Sas, 3. Manuela Voica.

Antrenor: Florin Bugar.

Leave a Reply

Top