Olimpicii clujeni au fost premiaţi de Emil Boc

Elevii clujeni, olimpici naţionali, au fost premiaţi de municipalitate, fiind recompensaţi cu premii în valoare de 1.000 de lei fiecare.

olimpici clujeni premiati la primarie

“Am avut bucuria de a premia 32 de elevi clujeni, care au câștigat locul I la olimpiadele naționale din acest an. Premiile sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare elev și au fost alocate prin hotărâre de Consiliu Local separat de bursele prin care Primăria Cluj-Napoca răsplătește an de an munca tinerilor din învățământul preuniversitar.

Acești olimpici reprezintă un simbol al performanței Clujului și o confirmare a importanței investițiilor în susținerea burselor școlare, finanțarea costului per elev și premierea celor cu rezultate deosebite. Educația preuniversitară este o prioritate majoră pentru municipalitate. Urmărim să creștem calitatea actului educațional, să încurajăm prezența la cursuri, la activități extracuriculare și participarea la competițiile școlare.

Măsuri precum subvenționarea transportului în comun pentru elevi reprezintă eforturi semnificative din banii clujenilor, însă ni se confirmă că reprezintă, totodată, cea mai sigură investiție în viitorul comunității noastre”, a declarat edilul Emil Boc.

Pe lângă cei 32 de olimpici de locul I, Clujul se mândreşte cu alţi 288 de elevi care au câştigat locuri II şi III, menţiuni, menţiuni speciale, premii speciale şi calificări la loturile naţionale.

Locul I – 32 elevi;
Locul II – 42 de elevi;
Locul III – 25 de elevi;
Menţiuni – 46 de elevi;
Menţiuni speciale – 8 elevi;
Premii speciale – 63 de elevi;
Elevi calificaţi în loturile naţionale – 14 elevi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top