Optimism rezervat al lui Halep la inceput de 2017

Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, bate la ușă, astfel că toată lumea tenisului își îndreaptă atenția către Melbourne, chiar dacă în această săptămână se desfășoară câteva turnee destul de importante atât în circuitul masculin, cât și în cel feminin. Principalii protagoniști nu joacă, însă, în aceste zile, preferând să se pregătească exclusiv pentru primul turneu major din 2017, mai ales că au avut grijă să-și facă încălzirea într-un cadru oficial în prima săptămână a noului an.

Tenismena numărul 1 a României, Simona Halep, nu a avut un debut de an prea bun, fiind învinsă de Katerina Siniakova în turul 2 la Shenzhen, însă nu are timp pentru lamentări, întrucât își dorește foarte mult să aibă o comportare cât mai bună la Australian Open, competiție care va avea loc în perioada 16-29 ianuarie. Sportiva originară din Constanța a ajuns de două ori până în sferturi de finală la Melbourne, dar acum speră să facă un pas înainte și să bifeze măcar o semifinală. Totuși, Halep păstrează și o doză de precauție, după ce anul trecut a părăsit turneul în manșa inaugurală, fiind eliminată de chinezoaica Shuai Zhang. Ea a declarat pe contul oficial de Twitter al Openului Australiei, conform Dolce Sport: “Îmi doresc să dau tot ce am mai bun în turneu și să petrec momente plăcute pe teren, fără să îmi stabilesc un obiectiv clar înainte. Am amintiri frumoase de la acest turneu, la care am atins sferturile de finală în două rânduri. Sper ca anul acesta să mă autodepășesc, dar nu se știe niciodată”.

Ca la orice turneu, tragerea la sorți va fi foarte importantă pentru parcursul lui Halep, mai ales că ar putea întâlni destul de devreme nume importante din tenisul feminin, din cauza faptului că acestea se află mult mai jos în clasament în raport cu valoarea lor. Un exemplu în acest sens este fosta semifinalistă de la Australian Open, Eugenie Bouchard, care ocupă în prezent locul 49 în ierarhia mondială, după ce s-a aflat pe poziția a cincea în urmă cu doi ani.

Pe de altă parte, Halep ar putea profita de faptul că multe dintre favorite nu traversează o perioadă foarte bună a carierei, astfel că ar putea fi momentul propice pentru ca românca să forțeze câștigarea primului trofeu de Mare Șlem al carierei. Serena Williams vine după o pauză de câteva luni, iar o dovadă că nu se află în apele sale o reprezintă și recenta înfrângere suferită în fața lui Madison Brengle, în turul secund la Auckland. Cei care au pariat împotriva lui Williams pe site-urile de specialitate precum bet365, cu siguranță au dat lovitura la pariuri sportive la început de an, având în vedere cota excelentă pe care Brengle o avea la victorie. De asemenea, campioana de la Roland Garros, Garbine Muguruza, nu dă semne că își regăsește ritmul după triumful de la Paris, în vreme ce dubla campioana de la Wimbledon, Petra Kvitova, nu va fi prezentă din cauza unei accidentări la mână pe care a suferit-o în urma unui atac cu cuțitul. Ar putea fi, așadar, o conjunctură favorabilă pentru Halep, care poate da lovitura carierei în mai puțin de trei săptămâni.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top