Părintele Necula: “Cel mai mare dar al Învierii Mântuitorului e restartarea omeniei în noi”

Cel mai mare dar pe care poate să îl facă Învierea Mântuitorului Hristos pentru fiecare dintre noi este restartarea omeniei din noi, a umanităţii ca o stare de fapt, spune părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, scrie AGERPRES.

“Suntem cuprinşi de lumina Învierii, chiar când nu credem în lumina Învierii. Cu bucurie, de fiecare dată, Hristos ni se alătură şi ne dovedeşte că am rămas totuşi oameni, că dincolo de răutăţile noastre, de lipsa noastră de comuniune, profund rămânem oameni, adică, suntem chipul slavei lui Dumnezeu, care învie în noi de fiecare dată. Cred că e cel mai mare dar pe care poate să îl facă Învierea Mântuitorului Hristos pentru fiecare dintre noi, restartarea omeniei din noi, restartarea umanităţii ca o stare de fapt, ca un dar, prin care lumea se poate uni şi se poate îndrepta către împărăţia lui Dumnezeu”, a declarat preotul Necula.

Consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, Constantin Necula, speră ca în anul Centenarului Marii Uniri “poporul român să înveţe să trăiască ca unul extrem de dăruit de Dumnezeu cu veşnicie”.

“Sper din toată inima, ca în anul 100 de la semnarea actului de naştere, poporul român să înveţe să trăiască nu ca un popor bătrân, ci ca unul extrem de dăruit de Dumnezeu cu veşnicie. Suntem până la urmă candidaţi la veşnicie şi sperăm să ne împlinim în Învierea lui Hristos”, a mai spus părintele Constantin Necula.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top