Patru cetăţeni maghiari au interdicţie timp de un an în România

jobbik

Autorităţile române au impus interdicţii în cazul a patru cetăţeni maghiari, considerați extremiști maghiari.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunţat luni seară că patru cetăţeni ungari, printre care doi membri Jobbik, au interdicţie de a intra în România timp de un an.

Cei patru cetăţeni maghiari sunt Zsolt Tyirityán, membru al organizaţiei „Oastea Haiducilor”, György Gyula Zagyva, membru Jobbik, Szavay Istvan, membru Jobbik, şi Nikola Bela, membru al Gărzii Maghiare, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI.

Szavay Istvan este deputat în Parlamentul ungar.

„Referitor la aceste persoane există indicii temeinice că fac parte din structuri implicate în activităţi de natură naţionalist-extremistă, ce constituie riscuri la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale a României”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Dajbog a mai anunţat că instituţiile abilitate au în atenţie „şi alte persoane care desfăşoară în mod sistematic, pe teritoriul României, astfel de acţiuni care contravin normelor comunitare şi legislaţiei naţionale în materie”.

În celelalte cazuri – ale oficialilor maghiari care au sfidat cu declaraţiile lor sâmbătă – autorităţile române nu au avut până acum nicio reacţie, nici măcar de natură diplomatică.

La sfârşitul săptămânii trecute, la manifestările din Covasna, de la Târgu Secuiesc, prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, a fost prezent şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, care a defilat călare alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covsna, Tamas Sandor.

În discursul său ulterior, vicepremierul Ungariei le-a spus, sâmbătă, participanţilor la manifestările de la Târgu Secuiesc că autonomia cerută de maghiari li se cuvine.

Semjen Zsolt a declarat, sâmbătă, în discursul ţinut la manifestările de 15 Martie, că ceea ce li se cuvine altora li se cuvine şi maghiarilor, iar ceea ce este permis pentru alţii este permis şi pentru ei.

Acesta a spus că în Uniunea Europeană autoguvernarea şi autonomia reprezintă o realitate naturală şi obişnuită, iar dacă pentru alţii este posibil, atunci este şi pentru maghiari posibil, întrucât nu sunt un popor mai prejos decât altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.