Patru jucători și-au prelungit contractele cu “U” Cluj! Florin Cordoș a revenit în tricoul “alb-negru”

Universitatea Cluj este în plină campanie de achiziții și își întărește lotul pentru liga a 3-a, iar patru jucători pe care s-a bazat Marius Popescu în eșalonul al patrulea vor continua alături de club, aceștia semnând prelungirea contractelor.

Florin Cordoș – Foto © fcuniversitateacluj.ro

Astfel, golgheterul Brian Lemac, cu 53 de reușite (48 în campionat, trei în Cupa României, faza județeană și două în barajul de promovare cu Lăpușul Târgu Lăpuș), va continua să evolueze în “alb-negru” până în anul 2020, asemeni mijlocașului de bandă dreaptă, Rareș Takacs.

Un alt jucător care și-a prelungit contractul este atacantul Iuliu Hațiegan, care va juca în tricoul lui “U” Cluj până în 2022. Pe aceeași perioadă a semnat și mijlocașul în vârstă de 18 ani sosit de la Gloria Bistrița, Denis Hordouan.

La capitolul transferuri, FC Universitatea Cluj s-a înțeles deja cu Octavian Ursu, Mihai Onicaș, Adrian Micaș și ultimul sosit, Florin Cordoș.

După o perioadă petrecută în liga a 2-a la FC Brașov și Luceafarul Oradea, fundașul central Florin Cordoș (23 ani) a mai jucat la “U” Cluj în sezonul 2015-2016, în eșalonul doi, reușind să înscrie un gol în 18 partide.

Foto ©  fcuniversitateacluj.ro

Leave a Reply

Top