Peste 400.000 de români îşi serbează onomastica de Sfântul Ştefan

sfantul stefan
Foto:crestinortodox.ro

Numele Sfântului Arhidiacon Ştefan este purtat de 410.152 de români, din care 299.615 sunt bărbaţi şi 110.537 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Dintre bărbaţi, 266.343 se numesc Ştefan, 19.016 sunt Istvan, 8.799 – Fănel, 3.204 – Ştefănel şi 581 – Fane. Majoritatea femeilor care îşi serbează ziua onomastică în 27 decembrie se numesc Ştefania – 76.836, 23.020 poartă numele Ştefana, 9.291 – Fănica şi 350 – Fana.

Sfântul Ştefan sau “Stephanus” după Noul Testament era un diacon iudeu din Ierusalim care a fost primul martir creştin, condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei şapte bărbaţi “plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon. Creştinii îl serbează pe Sfântul Ştefan la data de 27 decembrie.

LA MULŢI ANI tuturor celor care îşi serbează astăzi onomastica!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top