Peste 5500 de străini înregistraţi în Cluj în 2012

serviciul-de-imigrariServiciul pentru Imigrări Cluj a desfăşurat joi, 17 ianuarie, evaluarea activităţii desfăşurate, în anul 2012.

La sfârşitul anului 2012, în evidenţele Serviciului de Imigrări se aflau înregistraţi 5533 cetăţeni Non-UE şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, proveniţi din 110 ţări ale lumii, comparativ cu anul 2011 când în evidenţă erau înregistraţi un număr de 5651 cetăţeni străini. Cei mai mulţi cetăţeni străini aflaţi în judeţul Cluj, provin din: Republica Moldova (627), Franţa (552) Tunisia (493), Italia (486) şi Germania (401).

Potrivit competenţelor, anul trecut au fost primite 205 de cereri pentru eliberarea de autorizaţii de muncă lucrătorilor angajaţi în muncă sau detaşaţi. Au fost eliberate 193 autorizaţii de muncă, 12 cereri fiind respinse pentru deficienţe constatate în derularea procedurilor prevăzute de lege, iar în urma controalelor efectuate, atât cu forţe proprii cât şi în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, au fost sancţionate 3 societăţi comerciale în cadrul cărora erau angajaţi sau detaşaţi cetăţeni străini, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

În perioada analizată au fost primite 2876 cereri prin care s-a solicitat prelungirea dreptului de şedere temporară sau permanentă, înregistrarea rezidenţei temporare sau aprobarea rezidenţei permanente în România, schimbare reşedinţă, sau cereri de reîntregire a familiei, dintre care pentru state terţe un număr de 2048, iar pe spaţiul UE şi SEE un număr de 828.

Au fost depistaţi cu şedere ilegală 253 de cetăţeni străini, 162 au fost puşi în legalitate iar 91 au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României; persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional, fiind aplicate amenzi contravenţionale în suma totală de 147.200 lei şi 93 avertismente.

În perioada supusă analizei, 99 de cetăţeni străini au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României, 91 prin emiterea de Decizii de Returnare, 8 cazuri prin returnarea sub escortă într-un Centru de cazare al străinilor luaţi în custodie publică iar în 14 cazuri s-a dispus si măsura interzicerii intrării în România pe perioade între 6 luni si 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.