Peste 600 de copii din România au luat parte la Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour 2012

Ediţia a doua a turneului naţional de baschet juvenil “Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour 2012” s-a încheiat la Cluj-Napoca, în 25 august, după ce a trecut prin Constanţa, Timişoara, Braşov şi Bucureşti. Peste 600 de copii din cele 5 oraşe prin care a trecut caravana s-au bucurat de antrenamentele gratuite oferite şi atent supervizate de baschetbalistul Ghiţă Mureşan.

Desfăşurarea turneului a avut loc în aer liber, în parcările centrelor comerciale partenere, fiind amplasate corturi gigant pentru derularea antrenamentelor. Copiii au fost împărţiţi în mai multe grupe, în funcţie de vârstă şi nivelul avut în baschet, primind tricouri colorate diferit pentru fiecare echipă. Atmosfera a fost plină de voie bună, cei mici fiind încântaţi atât de jocul în sine, de întrecerea dintre echipe, cât şi de prezenţa şi aprecierile vedetei Ghiţă Mureşan.

Obiectivul acestui turneu este acela de a arăta copiilor frumuseţea baschetului, dar şi beneficiile care vin odată cu practicarea acestui sport.

“Prin practicarea sportului copiii sunt mai sănătoşi, mai veseli, mai dornici de învăţătură, socializează şi comunică mai uşor. Trebuie să se pună mai mare accent pe sport în şcoli, pentru că sportul formează caractere”, declară marele nostru sportiv Ghiţă Mureşan.

Evenimentul s-a incheiat cu o zi spectaculoasa la Cluj-Napoca, o zi plina de meciuri, transmisiuni directe şi fotografie. Peste 30 de iubitori de fotografie au luat parte la workshop-ul organizat de Yellow Store la cortul Ghiţă Muresan Summer Camp pentru a deprinde sfaturi practice într-ale fotografiei oferite de un profesionist în domeniu, Sebastian Marcovici.S-au testat aparate, s-a raspuns la intrebari si apoi au inceput sesiune de fotografiere. Cei mici s-au comportat ca adevarate vedete si nu s-au lasat influentati de prezenta fotografilor in teren.

Leave a Reply

Top