Polițiștii clujeni au confiscat cherestea în valoare de 127.000 lei

În urma unui control de specialitate, polițiștii clujeni au confiscat peste 300 metri cubi de lemn, în valoare de 127.000 lei. S-au aplicat sancțiuni contravenționale de 4.500 lei pentru deținere și comercializare de material lemnos fără documente justificative.

lemne

Poliţiştii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, cu sprijinul comisarilor silvici, au efectuat controale de specialitate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, comise cu în momentul depozitării, transportului şi a comercializării materialului lemnos.

S-a dispus verificarea activității comerciale desfăşurată de către un agent economic din comuna Mărgău, cu principal obiect de activitate achiziţionarea şi comercializarea materialului lemnos.

În urma controlului s-a constatat faptul că administratorul societăţii, în perioada ianuarie – octombrie 2014, nu ar fi evidenţiat în aplicaţia SUMAL peste 50 de avize de însoțire secundare aferente unor tranzacţii efectuate cu peste 300 metri cubi de lemn.

În baza celor constatate i s-a aplicat agentului economic o amendă contravenţională de 4.500 de lei şi s-a dispus confiscarea valorică a celor 303 metri cubi de cherestea, în valoare de aproximativ 127.000 de lei.

Poliţiştii continuă acţiunile de combatere a faptelor ilicite comise în domeniul silvic pentru a proteja fondul forestier şi pentru a preveni ca acestea să devină premise a unor infracţiuni precum evaziunea fiscală.

Leave a Reply

Loading...
Top