Posibilele adversare ale Simonei Halep în cadrul turneului de la Montreal

Jucătoarea de tenis Simona Halep, ocupanta locului cinci în clasamentul mondial WTA, şi-a aflat, sâmbătă, posibilele adversare din cadrul turneului de la Montreal (Canada), dotat cu premii totale în valoare de 2,413,663 de dolari, acolo unde în urmă cu un an a fost eliminată în semifinale.

Simona halep

Sportiva din Constanţa va lua startul competiţiei direct din turul secund, dar va avea parte de un traseu destul de dificil. Conform tragerii la sorţi a tabloului principal, Simona Halep o va întâlni în turul doi pe învingătoarea partidei dintre Kristina Mladenovici (34 WTA) şi o jucătoare din calificări. În runda următoare, românca de 24 de ani poate da piept cu Petra Kvitova (13 WTA).

În sferturile de finală, Simona se poate întâlni cu câştigătoarea din acest an a Grand Slam-ului de la Roland Garros, Garbine Muguruza (3 WTA). Apoi, în semifinalele de la Rogers Cup, Halep poate reedita întâlnirea din aceeaşi fază a competiţiei de la Wimbledon, când a fost învinsă de Angelique Kerber (2 WTA). Doar în finală o poate întâlni sportiva antrenată de Darren Cahill pe Serena Williams, liderul mondial.

La Montreal va participa şi Monica Niculescu (61 WTA), care va debuta în runda inaugurală, împotriva jucătoarei Jelena Ostapenko din Letonia, locul 38 WTA.

Turneul din Canada se va desfăşura în perioada 25 – 31 iulie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top