Povești clujene și un basm oriental, pe scena Teatrului de Păpuși “Puck” în weekend

Micii spectactori clujeni, alături de părinți și bunici, sunt așteptați la Teatrul de Păpuși “Puck” la finalul acestei săptămâni cu două spectacole deosebite. Primul va fi “Kolozsvári mesék”/”Povești clujene”, în regia Ibolyei Varga, inspirat din istoria Clujului, programat pentru sâmbătă, 17 martie, de la ora 11. Spectacolul “Ali Baba și cei 40 de hoți”, în regia lui Traian Savinescu, va avea loc duminică, 18 martie, de la orele 11, respectiv 12.30.

“Poveștile clujene” fac parte dintr-un volum semnat de Zágoni Balázs, un tânăr scriitor clujean contemporan, și sunt inspirate din întâmplări și personaje reale ale Clujului (din secolele 9-10 și până la începutul secolului 20). În fiecare dintre acestea este vorba despre onestitate, onoare și curaj.

“Vrem să aducem ceva din atmosfera de altădată a Clujului. Totodată, spectacolul își propune să îi ajute pe copii să descopere în ce oraș frumos trăim, ce istorie interesantă are și, totodată, să învețe că trebuie să respecte moștenirea spirituală și culturală a acestuia”, subliniază Varga Ibolya, regizoarea spectacolului.

Eroina primei povești este o fetiță mai băiețoasă din fire, care ajunge să își salveze familia răpită de tâlhari. A doua poveste se petrece în secolul 16, în perioada atacurilor turcești. Protagonistul acțiunii este un tânăr apicultor care ajunge să salveze Clujul cu ajutorul albinelor. A treia poveste se petrece la finalul secolului 19 și are legătură cu primul tramvai al orașului, cu locomotivă cu aburi. De asemenea, este evocat momentul în care ajunge la Cluj complexul statuar Matei Corvin.

Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii: Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Balogh Dorottya, Akos Attila, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.

Spectacolul se joacă în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Duminică, 18 martie, de la 11 și 12.30, Teatrul “Puck” va găzdui două reprezentații ale unui basm teatral inspirat din poveștile arabe din “O mie și una de nopți”. Este vorba de “Ali Baba și cei 40 de hoți”, povestea în care frumoasa Șeherezada ne spune magnifica aventură a lui Ali Baba pe tărâmurile nisipoase ale deșertului.

“Sunt convins că mulți copii își vor găsi personajele favorite în acest spectacol, și nu neapărat între personajele titulare. Este important în acest context și textul poveștii, atât de elaborat, de plin de aluzii și de jocuri de cuvinte, încât se poate spune că este un spectacol care poate îmbogăți vocabularul copiilor”, subliniază Traian Savinescu, regizorul acestul spectacol.

Scenografia este realizată de Traian Savinescu (totodată și realizatorul ilustrației muzicale) și Elena Ilaș. Din distribuție fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Iulian Lungu și Andra Ștefan.

Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top