Premieră: Micul Prinț aterizează pe scena Teatrului de Păpuși “Puck”

Micul Prinț, îndrăgitul personaj din povestea omonimă scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, vine pe scena Teatrului de Păpuși “Puck” în spectacolul “Poveste despre Micul Prinț”, regizat de  Mihai Lungeanu. Premiera va avea loc joi, 16 februarie, de la ora 18.

Spectacolul îi are în distribuție pe Andra Ștefan, Iulia Dinescu, Ștefan Craiu, Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Adina Ungur, Ionuț Constantinescu, Robert Gutunoiu și Angelica Pamfilie. Actorul Marcel Iureș interpretează vocea Aviatorului.

“Povestea despre Micul Prinţ nu poate lipsi din educaţia copiilor noştri. Ei sunt nu asaltaţi, ci de-a dreptul victime ale lipsei noastre de fantezie, care confundă distracţia cu educaţia, timpul pierdut în faţa jocurilor amuzante/palpitante/terifiante cu timpul câştigat prin desluşirea tainelor naturii, prin înţelegerea sentimentelor umane, prin descoperirea viselor, prin cunoaşterea propriei personalităţi”, afirmă regizorul.

Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Mihai Lungeanu este cunoscut mai ales pentru activitatea sa impresionantă în cadrul Radiodifuziunii Române, unde a montat numeroase spectacole de teatru radiofonic, dar și pentru spectacolele montate de-a lungul anilor în instituții cum ar fi Teatrul de Stat din Valea Jiului – Petroşani, Teatrul de Stat din Reşiţa, Teatrul “Alexandru Davila” din Piteşti, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Mic din București, Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov. De asemenea, Lungeanu a avut colaborări cu teatre prestigioase, precum Teatrul “Țăndărică” sau Teatrul “Constantin Nottara”.  A condus Teatrul  “Eugen Ionescu” din Slatina, oraș în care participă în calitate de co-organizator şi regizor artistic la Zilelor “Eugen Ionescu” (ZEI). Din 1994, Mihai Lungeanu este regizor artistic al Radiodifuziunii Române, având în palmares numeroase spectacole în cadrul Teatrului Național Radiofonic și patru premii UNITER. A făcut parte din jurii internaţionale, la Festivalurile de teatru radiofonic de la Bled (Slovenia),  Anvers (Belgia),  Hvar (Croaţia), Prix Europa (Berlin) şi Prix Italia (Veneţia). A iniţiat, între altele proiectul “Teatru Portabil”, dedicat tinerilor actori freelanceri. Nu în ultimul rând, regizorul Lungeanu este profesor asociat al U.A.T. din Târgu Mureş, unde susține un curs de teatru radiofonic şi media vizuală.

Miercuri, 15 februarie, Ionuț Constantinescu, actor al secției române a Teatrului de Păpuși “Puck” va participa în ipostaza de povestitor la Concertul pentru Tineret organizat de Filarmonica de Stat “Transilvania”. Evenimentul va avea loc în Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, de la ora 17, în interpretarea celor de la Cvartetul Transilvan, alături de flautistul Radu Cotuțiu. Vor fi interpretate fragmente de Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven

La finalul săptămânii, mai exact sâmbătă, 18 februarie, de la ora 11, secția maghiară a Teatrului de Păpuși “Puck” va prezenta spectacolul “Ha én lennék Mátyás király”/”Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui Urmánczi Jenő, iar în 19 februarie, de la 11 și 12.30, secția română a instituției prezintă spectacolul “Cenușăreasa”, în regia regretatei Mona Marian.

În plus, secția maghiară va susține în 17 februarie spectacolele “Meseszőnyeg”/ “Covorașul fermecat” și “Puck és a többiek”/”Puck și ceilalți”, la Grădinița cu Parfum de Tei și Școala Unitariană, de la ora 9.30, respectiv 14. Secția română a instituției va prezenta la Vivo! două spectacole: “Cenușăreasa” – sâmbătă, 18 februarie, de la ora 17 și “Dănilă prepeleac”, duminică, 19 februarie, de la aceeași oră.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top