Prima victorie pentru “U” Jolidon pe teren propriu

Florina Chintoan ("U" Jolidon)
foto arhiva

Împinse de la spate de un public fenomenal, handbalistele de la “U” Jolidon au câştigat primele puncte pe teren propriu în noul sezon al Ligii Naţionale, după ce au învins, vineri, formaţia Cetate Deva cu scorul de 29-27 (15-15).

Oaspetele au avut un început în forţă meciul, creându-şi un avantaj de trei goluri (8-5), dar clujencele au revenit în joc şi au trecut la conducere (9-8). Până la pauză, Deva a reuşit să se apere bine şi să blocheze atacurile gazdelor, iar prima repriză s-a încheiat la egalitate (15-15).

În partea a doua a jocului, “U” Jolidon a profitat de o eliminare a Valentinei Ardean-Elisei şi s-au distanţat la două goluri pentru prima dată (17-15). Scorul a luat proporţii în favoarea clujencelor, care aveau la un moment dat şase puncte diferenţă (27-21).

Fără emoţii până la final, “studentele” au bifat cel de-al treilea succes din această stagiune şi primul pe teren propriu.

“Mă bucur că până la urmă a ieșit așa, a fost o presiune maximă și pe noi, ne doream foarte mult această victorie în fața propriilor suporteri”, a declarat Horaţiu Paşca, tehnicianul lui U Jolidon Cluj.

Caseta tehnică a meciului

“U” Jolidon Cluj: Măzăreanu (7 intervenții), Enache (5 intervenții) (portari), Chintoan 6 goluri, Ani-Senocico 6 (5 din 7m), Ivan 5, Florea 4, Tetean 4, Laslo 2, Tivadar 1, Vintilă 1, Cîrjan, Popa.

Antrenor: Horaţiu Paşca

CSM Cetate Deva: Miskovic (6 intervenții), Poenaru (4 intervenții), Tănase (portari), Cartaș 9 goluri, Tasic 5, Ardean-Elisei 4 (2 din 7m), Antoce 4, Rusu 2, Lazăr 1, Simion 1, Krnic 1, Bîrsan, Șovar, Din.

Antrenor: Eden Hairi

Aruncări de la 7m: 5/5, respectiv 3/2

Următoarea partidă pentru “U” Jolidon va avea loc tot pe teren propriu, în faţă formaţiei HC Dunărea Brăila.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top