Primăria Cluj realizează treceri de pietoni cu semnal sonor pentru persoanele cu deficiențe de vedere

O nouă inovație inedită la Cluj-Napoca. Primăria vine în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere, prin îmbunătățirea dispozitivelor de semnalizare rutieră. Concret, acest lucru s-a realizat prin montarea de dispozitive acustice la trecerile de pietoni din intersecții semaforizate.

În primă etapă, 1​4​ treceri de pietoni au fost dotate cu aceste dispozitive acustice, în intersecții intens circulate din Municipiul Cluj-Napoca:

Bd-ul 21 Decembrie – stația de autobuz Someșul;
Bd-ul 21 Decembrie – colț cu str. Pitești și str. Paris;
Bd-ul 21 Decembrie – Regionala CFR;
Bd-ul 21 Decembrie – la Sora;
Calea Florești – zona Penny/Carrefour;
Piața Avram Iancu – latura estică (la Finanțe), latura vestică (Cercul Militar) și Teatru Național Cluj-Napoca pe ambele laturi;
Piața Ștefan cel Mare – latura estică (intersecție cu str. Traian Moșoiu) și latura vestică (intersecție cu str. Posada);
Str. Coșbuc – intersecție cu str. Moților;
Piața Lucian Blaga – intersecție cu str. Moților;
Str. George Barițiu – intersecție cu str. Regele Ferdinand.

Municipalitatea va continua amplasarea de astfel de dispozitive și alte proiecte pentru creșterea siguranței persoanelor cu dizabilități în Municipiul Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.