Problemele continuă pentru viceprimarul Anna Horvath – ANI a solicitat DNA să o cerceteze pentru conflict de interese și spălare de bani

Agenția Națională de Integritate (ANI) a solicitat DNA să o cerceteze pe viceprimarul Anna Horvath pentru trafic de influență și spălare de bani. 

Potrivit unui comunicat remis presei de către ANI, în perioada exercitării mandatului de viceprimar 2012-2016, Anna Horvath a participat la ședința Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, în cadrul căreia a fost adoptată o Hotărâre prin care s-a dispus alocarea sumei de 90.000 lei către Asociația Claudiopolis – Asociația pentru Dezvoltarea Comunității în cadrul căreia aceasta deține calitatea de președinte. De asemenea, s-a dispus și alocarea sumei de 30.000 lei Universității Sapientia din partea căreia Horvath a beneficiat de foloase prin intermediul contractelor încheiate în calitate de cadru didactic.

“Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative” coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 potrivit căruia: <Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local> și cu dispozițiile art. 77 din Legea nr. 393/2004 potrivit căruia: <Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. În situaţiile prevăzute la alin. 1, consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl au în problema respectivă. Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al şedinţei>, cât și în materie penală, în raport cu dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Anna Horvath a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Reamintim că Anna Horvath a fost trimisă în judecată de către procurorii anticorupţie, sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei, în stare de libertate, omul de afaceri Zsolt Fodor, acuzat de cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

“Inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care inculpatul Fodor Zsolt avea interese economice. Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, pe 13 mai, Horvath i-a pretins omului de afaceri, în schimbul intervenţiilor sale, procurarea şi remiterea a 60 de abonamente, în valoare totală de 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică. Biletele intenţiona să le ofere ulterior, ca stimulent, voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale.

“Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt şi o firmă „agreată” de inculpata Horvath Anna”, se menţionează în comunicatul DNA. Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil care îi aparţine Annei Horvath.

Viceprimarul este în concediu fără salariu din octombrie 2016.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top